Pe drumuri cu triunghiuri de sare

[Nicolae Vălăreanu Sârbu]

Seceta din cuvinte înţelesul îl rupe,
întrerupe urcuşul literei fierbinţi, trupul ei moare.
Sufletul îi respiră căutarea la înaltele porţi
unde poemele dorm descântate în ierburi.

Lumina din apele toamnei scapără verdele
împreună cu fructul ce se rotunjeşte copt,
lasă mirosul în mânia ceţii de ceară
şi se aprind deasupra de râuri flăcări.

Muşcând cu privirea din ochii înnoraţi
luna cade pe frânghiile cerului la ultimul fulger.
Noaptea se scurge din oglinzi în odaie,
odaliscă sălbatică pipăindu-şi carnea.

Numai eu ştiu cum voi deprinde alcătuirea
acestui timp înţesat de noduri şi umbre,
pe drumuri cu triunghiuri de sare
în care cercurile vieţii s-au înscris.