Pasageră clandestină

[Hagianu Viorica]

Pasageră clandestină

 

Niciodată nu-mi vei mai auzi glasul

escapada în lumea măştilor s-a terminat

vocea mea nu te va mai speria în umbra viitorului

pasageră clandestină

m-am oprit pentru 3 ceasuri într-o gară

cu oameni agitaţi

călători grăbiţi pe liniile vieţii

călcau în picioare timpul

nepăsători

rostogoleau inimi pe caldarâmul prăfuit

priveam curioasă spectacolul peronului aglomerat

pasageri urcau şi coborau din trenul viselor

veneau şi plecau spre nicăieri

vorbeau alambicat

de ţi se împleticea limba dacă-i ascultai

rosteau cuvinte rupte

întortocheate

nici ei nu înţelegeau ce spun

urmau îmbrăţişări

lacrimi şi câte un oftat de uşurare

     - uf, am scăpat, bine că a plecat scorpia,

îmi lua tot aerul şi-mi cheltuia banii

sau

- uf, iubire, ce bine că ai ajuns

mereu iubirea se exprimă în cuvinte mai puţine

când plouă cu vorbe

fulgeră cu minciuni

iar grindina ia forma durerii

nu aştept nici un tren

sunt doar o pasageră clandestină într-o gară

spectacolul măştilor s-a încheiat

cu ultimul act

cortina curiozităţii mele a căzut

mă plictisesc bolboroselile sclifosite

spuse afectat

gesturile superficiale de jivine alintate

declaraţiile bombastice

care încep cu: e scris în stele

forfota călătorilor nu mă mai distrează

mă reîntorc în lumea mea

acolo unde-mi recunosc gândurile

şi-mi sunt îmbrăţişate cuvintele

atunci când rostesc: te iubesc.