Părinţii

[Nicolae Vălăreanu Sârbu]

Părinţii mei s-au dezlipit din vis
Alunecând în umbră sub pământ,
În cer o poartă albă s-a deschis
Ca sufletul să intre în cuvânt.

Tata ară-n ogor interior
Cu plugul strămoşesc cel tras de boi,
Mama toarce fuior după fuior
S-aibă-n iarnă ce ţese la război.

Fluieră prin oase câte un vânt
De crucile uşor li se-nclină,
Prin aerul zidit în duhul sfânt
Ce satu’-l împinge sub colină.

Nici la asfinţituri nu se opresc,
La ei întunericu-i lumină,
N-au zi nici noapte, totul e firesc,
Să locuiescă într-o grădină.

Părinţii mei s-au risipit în basm
Pe care din iubire am să-l scriu,
Îl vor trăi în lumea de fantasm
Abur de stea urcat dintr-un sicriu.