Pădurea

[Nicolae Vălăreanu Sârbu]

Cântece neauzite răsună prin locuri retrase
şi săruturi aşteptate scotocesc prin memorie,
fata cu faţa de rubin şi ochii migdalaţi
trece prin gânduri ca o pasăre legănată de vânturi
peste pădurile defrişate de amintiri.
Am să cad în uitarea sortită de vârstă
vorbindu-i despre taina ascunsă de şolduri
ori despre coapsele unde se perpelea în dragoste
la trecătorile prin munţi unde ne-am iubit orbeşte.
Aş dori să fug din tăcerile sparte de ploi
şi la masa mea cu scrumiera de jad
să-mi extrag miezul din cuvintele spuse atunci
şi buimăcit în iubire să-i văd imaginea
cum se scaldă în apele somnului.
Ulciorul rămas plin de speranţe şi gol de împliniri
e şi el singur, un cavaler de noapte
unde absenţa şi îndepărtarea par ireale.
Voi smulge frustrările şi în tristeţea mov
fântânile o să-mi susure vechi melodii de dragoste
pe care în timp sentimentele le-au uitat la răspântii
ca pe nişte santinele care ne păzesc de durere.
Fata aceea şi azi trece unduitoare prin gânduri
cu sânii copţi în iarba coaptă şi sunătoare
dintre arborii fostei păduri imaginare.

[Mariana Dumitran]

padurea imaginara, cu catece neauzite, cu miez de cuvinte...  cu trecatori prin munti..  

minunate versuri, minunat tablou al imaginii iubirii  din mijlocul padurii  leganata de vanturi si defrisata de amintiri..  felicitari, Nicolae!!

[Nicolae Vălăreanu Sârbu]

Mulţumesc Mariana, pentru trecerea prin pădurea plină de amintiri!