Oraşul se plimbă amnezic

[Nicolae Vălăreanu Sârbu]

Voi trece prin oraşul infestat
cu senzaţii închise între ziduri
ale unor singurătăţi umilite de speranţe,
de lipsa fluidă de comunicare
unde cuvintele nu pot fi vânate
şi tăcerea se scurge prin pereţi.

Oraşul se plimbă amnezic
pe străzile bulversate de incertitudine,
o masă amorfă de gânduri
îşi caută fără ţintă norocul.

Drumul meu este şi el rupt de ideal
n-am venit c-un scop anume
urmărind o bucurie ori tristeţe,
ci mai degrabă
o desfătare a privirii cu chipuri necunoscute.

Oricum ferestrele sunt închise
şi tot ce se petrece înăuntru
lasă semne într-un joc de memorie,
cântece ambientale îmi curg în urechi
ca o câmpie vălurită de vânt
într-o simfonie a înserării în necuvinte.

În apropiere noaptea îmi sună cornul
îndepărtatelor păduri foşnitoare,
oraşul îmi pare o mare de lumini,
plec din el împreună cu femeia iubită
spre casa împietrită între dealuri
unde sentimente de vis înmuguresc.