(Şo)tron într-o gară

[Angi Cristea]

sună ceasul pentru încă o dimineaţă
păpuşii din cârpe îi este frică de întuneric
citeşti pe ascuns
ungând paginile cărţilor împrumutate
cu mirul scurs din lacrimi
şuieratul locomotivei te găseşte
într-o gară
stând pe bagajele bunicii cu inima descusută

este fascinant să joci şotron
la unu jumătate noaptea
cerşetorul din colţ îţi întinde
o bucată minusculă de cretă
în schimbul colţului de pâine rupt
tu sari într-un picior numărând călătorii adormiţi
din doi în doi
oare nu se tem că le va trece trenul
fără să fluiere?

numeri căsuţele desenate cu cretă albastră
sosirile plecările liniile estompate
nu se doarme la infinit într-o gară
sunt şine peste tot sau şenile
bunica scoate bucata de caş
mănâncă cu gîndul la Joiana drăguţa de ea
ce vacă
magiunul are alt gust
prunele s-au copt cum trebuie
are grijă Dumnezeu draguţul

te învârteşti în rochiţa roşie
cu buline albe printre călătorii buimaci
unora banca şubredă le este casă
au aşteptat prea mult timp trenuri morganatice
sufletul strâns este într-un bagaj pus sub cap
pernă pentru vise paşnice
frumoasele nebune ale gării
trăiesc într-un du-te-vino continuu
periplul odiseic

trenul şuieră se urcă pe apucate
picioare se agită miriapodic
în sandalele decupate ca poza îngălbenită a părinţilor
veşnic dezlipită la un colţ
simţi aerul muntelui izbind în ferestre
şarpe de apă translucid
călătorii vorbesc despre eşecurile propriei vieţi
revarsă sincerităţi albe în cuşete negre

în gara cu o băncuţă din lemn
impiegatul anunţă mersul trenurilor
şi al lumii
miroase a busuioc perna umplută cu rugăciuni
regina-nopţii acoperă lumea
clopotul aromat al copilăriei
mâna bunicii ţese vise din fân

păpuşa va fi mai fericită cu un petec sau două
stând lângă poza părinţilor
străinii aceia care te mai caută
din când în când spunându-i bunicii ,,mamă”
nu ştiu că îţi place să joci şotron
iar păpuşii din cârpe îi este frică de întuneric