poezie, proză, muzică, pictură, fotografie, filozofie, evenimente culturale
De când te-am cunoscut în ziua aceea
dintr-un august arzător şi alintat de un vânticel
m-a-nţepat un spin dulce în piept
atât de bine încât a rămas şi-acum să înfigă acolo.
De-atunci am viziuni variabile ce mi le arătă
oricând i se năzare lui să-şi facă de cap
cu înţepăturile lui din loc în loc
fără să se simtă jenat de vreunul din noi
datorită simţurilor care le dă viaţă
prin sufletul meu faţă de tine.
O rază de soare se transformă într-o zână bună
care m-atinge cu bagheta ei magică
atunci când fericirea cântă duios în ritmul nostru
o rafală de vânt ia înfăţişarea unei palme
ce mă plesneşte zgomotos când pe tine
te doare sau te frământă ceva
o ploaie din cer se-ngemănează cu lacrimile
care-mi pleacă la plimbare pe obraji
când dorul mă furnică prin suflet
cerul natura şi tot ce este pe pământ
zilele serile şi nopţile sunt compuse
dintr-o bucăţică de tine iubirea mea!
Nu am maşini vile yacht şi alte bunuri materiale
n-am legături cu conturi bancare prin ţară sau Europa
muncesc cu ziua şi de multe ori abia mi-ajung banii
pentru de-ale gurii sau pentru vreun moft cum ar fi
o bere sau un pachet de ţigări fiindcă mă mai răsfăţ şi eu
când îmi face banul cu ochiul mai mult ca de-obicei
dar în schimb am din belşug o inimă de la Dumnezeu
şi-un spin pe care mi l-ai dăruit când ne-am cunoscut
şi amândouă sunt pentru şi lângă tine mereu!
Mihaela Moşneanu
zilele serile şi nopţile sunt compuse
dintr-o bucăţică de tine iubirea mea!
totul pentru iubire,,, frumoase versuri!
Mulţumesc frumos, d-na Mariana!
Adaugă un comentariu
Începută de Maria CROCY în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 4 Răspunsuri 8 Îi place
Azi am gasit un mesaj, care mi-a provocat subit o durere.Indragita scriitoare, Viorela Codreanu mi-a trimis un mesaj : "Ne-ati uitat cu totul ???" Desi…Continuare
Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Georgeta NEDELCU Iun 20, 2021. 24 Răspunsuri 7 Îi place
Apa are propria-i inteligență : sapă maluri; hrănește; spală și înmoaie; debordează lin sau sălbatic; vindecă boli; evaporă și ascultă muzică (numai simfonie). Succederea unor emoții intense aduc…Continuare
Cuvinte cheie : crocy, maria, conștiință
Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Maria CROCY Oct 26, 2015. 15 Răspunsuri 2 Îi place
Axă : cer –apă –pământ.Meridian – cuvânt necunoscut din unghi drept.Linia – curbă întinsă,…Continuare
Cuvinte cheie : întristarea, poete, ascunde
Începută de Bota Claudia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de CIOBOTARIU MARIA Feb 3, 2022. 4 Răspunsuri 5 Îi place
Zburați cu propriile voastre aripiAutor: Claudia BotaZburați mereu în largul vieții,Cu…Continuare
Începută de Smeu-Mare Elena în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Smeu-Mare Elena Dec 31, 2014. 4 Răspunsuri 5 Îi place
SUFLETE BĂTRÂNE!Citesc Fie cuvintele unui filosof anonim, Fie frica din ochiul omenesc Care vede ce prompt îmbătrânim!Noi, Muritorii, trăim şi mult, dar şi puţin, Pe când cei pe dinăuntru goi Trăiesc…Continuare
Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Oct 26, 2015. 4 Răspunsuri 7 Îi place
Iubirea ta... albă pasăre,minusculă,rotindu-se concentric în făptura mea.Iubirea mea...întinderea albastră,scăldând plaja sufletului tău,cu nisipuri aurii mişcătoare...Continuare
Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Aug 16, 2016. 4 Răspunsuri 6 Îi place
Un fior străbate fiinţa,nostalgii şi-au făcut cuib în suflet,tristeţi...visări... cu chip de poezie,o pală de lumină înaripează clipa.Viaţa îşi deapănă firul...lumea de rostu-i îşi vedenumai…Continuare
Începută de Elena Buldum în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 3 Răspunsuri 4 Îi place
Poema curt d’ELENA BULDUM traduït del romanés al català per PERE BESSÓestació de primaveraen les galtes rogesbotons de peoniesllagrimegenla rosada del matí***anotimp de primăvarăîn obraji roșiiboboci…Continuare
Începută de Mariana Bendou în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Bendou Dec 26, 2014. 2 Răspunsuri 3 Îi place
Iarnã, du-te!…Continuare
Începută de Aida Zaharia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Aida Zaharia Feb 5, 2022. 2 Răspunsuri 3 Îi place
SUFLET PERECHE Mi-ai intrat în sufletîn miez de octombrie,Te-ai furișat în adâncul…Continuare
© 2024 Created by Petru Făgăraş. Oferit de
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cenaclul "Sunetul muzicii" !
Alătură-te reţelei Cenaclul "Sunetul muzicii"