Nu vreau să știu de teamă

[Nicolae Vălăreanu Sârbu]

Întorc drumurile înapoi
și mă pregătesc de mers,
dar am numai împotriviri .

Las în uitare toate suferințele,
nu vreau să știu de teamă
și nevinovat starea mă intrigă,

deseori tristețea are urme vagi
care sunt greu de observat,
dar sapă în interior adânc.

Cerul se cufundă într-o liniște apăsătoare,
copacii cu aerul lor de lumină
respiră verdele prin frunze,
nu mai pun prea mult suflet,
mă înclin cu smerenie la cei dotați
cu harul dătător de viață.

Serile copleșitor de frumoase
se apropie la orizont.

Îmi lipesc fruntea de inima ta,
o ascult,
nu pot să fac mai mult,
dar pot iubi

cu toată ființa ce se înalță.