Nu ştiu să-Ţi fi cerut vreodată mai mult

[Vasilica Ilie]

Doamne, anotimpurile nu mai sunt cum au fost odată

Oamenii şi-au schimbat firea după cum bate vântul.

Şi vântul le fluieră falsitatea prin cămările sufletelor .

Nu ştiu cât le vei mai răbda ipocrizia...

 

L-ai ales cândva pe Noe pentru a  salva omenirea. În schimb,

Urmaşii lui au vrut să urce până la Cer să fie egalul Tău

Dar Le-ai încurcat limbile şi I-ai împrăştiat care încotro.

 

 

Doamne, te rog, nu transforma oamenii în monştri

Chiar dacă ţi-au întors spatele de atâtea ori şi Te-au hulit.

Nu lăsa ca pământul să se cutremure de greutatea păcatelor

Şi munţii să se prăbuşească în mări şi oceane.

Nu încuia luna, soarele şi stelele, Cerul nu-l transforma în apă.

Nu ne părăsi de tot. Chiar dacă omenirea ar clona sub eprubetă un al doilea Noe,

N-ar mai avea pricepere şi răbdare să construiască o corabie,

Şi nici să adune perechi de fiinţe să se armonizeze între ele.

 

Doamne, te rog, ascultă  măcar ruga aceasta

Pentru că nu ştiu să-Ţi fi cerut vreodată mai mult.

[Vasilica Ilie]

Multumesc, Adina, asa este, altfel nu m-as fi rugat asa...dar mesajul meu era indreptat si asupra acelor care se cred Zei si vor sa ii ia locul lui Dumnezeu: falsi, farisei...