Noaptea soseşte-n caleşti

[Nicolae Vălăreanu Sârbu]

Dragostea iese-n cale printr-o întâmplare,
îţi cade pe ochi ca o perdea
prin care nu se vede nimic
şi orbecăi cu plăcere prin labirintul ei.

Copil naiv împart dorinţele cu tine,
le înfăşor pe gâtul subţire,
îţi rup din amiaza pieptului căldura
şi adorm sub pleoapele căzute
fără vedere lăsându-te.

Porumbeii fac din pieţe un loc de adunare şi plimbare pe jos
la fel ca şi bunicii cu nepoţii
ce le oferă firimituri şi admiraţie.

Timpul fuge-n statui şi rămâne cu noduri în gât,
cu o funie trage asfinţitul aproape,
noaptea soseşte-n caleşti
trase pe marginea orizontului roşu-portocaliu
ca fructul de mangosten.

Tu priveşti cu inima cât o sămânţă
scăpată din vedere
şi nimeni nu observă misterul
de care ne apropiem flămânzi ori sătui.