Noaptea are zel de mireasă

[Nicolae Vălăreanu Sârbu]

N-am fost cum crezi
acum sunt
şi cresc între noapte şi zi cu câte un strop,
fierb într-o speranţă de fructificare
de teamă să nu rămân sterp
ca un suflet ars.

M-am socotit, am hotărât şi am plecat
fără nicio supărare ori ruptură,
vreau să câştig ce n-am avut
şi să împart înţelegerea cu inimă
într-un ritm cu care mă îndepărtez
de tinereţea iluziei.

Presat de fiecare clipă până la ultima
a rămas între mine şi tine un întreg,
măr ce nu cade.

Mă regăsesc în verbe de lumină,
să te ascult cântând la flaut
în toamnele vârstei.

Şi când mă priveşti pe ascuns
cu o mirare desenată subţire
ochii nu uită,
nu trădează,
noaptea are zel de mireasă.