Nelinişte marină...

[Irina Lucia Mihalca]

Nelinişte marină...

Nelinişte marină... Valuri peste valuri!
Prin fiecare vers ni se conturează călătoria,
oglindă de ape nemărginite,
secunde galopante încăpăţânate să treacă
într-un ritm incredibil.

Treci prin poarta
unui timp mitic al începutului,
respiri clipele magice trăite împreună,
reflexiile unui foc imens
prin care culorile noastre
se contopesc mai mult ca perfect.

În drumul spre stele, cheia înţelegerii,
- un sfârşit pentru tot, sfârşitul amintirilor -
dincolo vor exista amintiri confirmate.
În umbră te-ai ascuns. Când imaginile se sting,
ceva mult mai profund dispare.

Ce am eu, tu, cu adevărat, în viaţă?
Ce este moartea? Un final a tot ce avem
sau tot ce a ajuns la capăt? Asta e tot?
Da, cea care goleşte
sursa şi creatorul imaginilor!

Viaţa şi moartea merg împreună,
alături de ele ne continuăm drumul.
În clipele de lumină rămân amintirile.
- Nu lasă valurile mării să ne separe!
O respiraţie, doar, un fluviu nesfârşit
în tăcerea atemporală!

Ai mâncat dude. Mai ai, încă, pe degete,
sângele viu din ele şi, inevitabil, memoria lor!
Da, acea culoare ce curge în noi!
Abia în clipa despărţirii
vom cunoaşte adevărata profunzime,
Aşa se întâmplă mereu
şi totul se sfârşeste aşa cum a început,
cu promisiunea libertăţii visului
şi împlinirea lui. Trăim aşa cum am visat.