Îndemn şi surâs

[Nicolae Vălăreanu Sârbu]

Am înmuiat cuvintele în vorbe de lapte,
apoi m-am întors cu faţa la calendarul de perete.

Pe masă între noi, hârtie de scris şi tăcere de umbră,
nicio vervă, nicio împotrivire romantică,
doar două pahare de sete
şi priviri aplecate paste sânii tăi
leneşi ca două păsări ascunse la piept,
dar tu n-ai avut răbdare, ploaia lovea în geam,
gândurile îmi făceau şi ele cu ochiul,
să încep să-mi culeg sentimentele, să le rup
fără să mă ating de ce nu-ţi place.

Surâsul tău mă îndemna la altceva mai practic
care să-mi rămână lipit în memorie
ca un drum pe care vrei să treci în fugă
cu inima grăbită de aşteptare.

Nimic nu mă opreşte din faţă,
mă apropii de tine atât de mult încât mă contopesc
cu tot ce înseamnă ocazie de iubire
şi aer închis în vise ademenitoare, luxuriante
ca o dragoste pentru primăvara înflorită-n trup
în care niciun preţ nu-i prea mare
pentru vindecarea inimii rănite.

Aştept să respir înălţimile albe de zăpezi
în care singurătăţile rămân îngheţate acolo
iar pădurile cu verdele lor proaspăt
dau semnalul de puritate în suflet.

Paginile acestui poem vor fi vălurite
de tot miracolul care prinde aripi de vultur
şi vor cânta odată cu mine
nuntirea florilor cu fluturii albi.