Cenaclul "Sunetul muzicii"

poezie, proză, muzică, pictură, fotografie, filozofie, evenimente culturale

Închide ochii, o lacrima te vede, păstreaz-o!

Închide ochii, o lacrima te vede, păstreaz-o!

Pe măsură ce zilele au trecut, am pătruns

într-o altă realitate, am înlăturat toate certitudinile,

toate credinţele, toate judecăţile şi prejudecăţile

îmbogăţindu-ne cu acea unică clipă a nudităţii.

M-ai văzut şi îndrăgit

în puritatea fiinţei mele, eliberată de toate -

am ales bucuria, acea simplă bucurie trecută

prin fiecare celulă a corpului meu, a corpului tău,

deschizându-se, curgând

aşa cum curge apa spre un pământ

însetat de-atâtea anotimpuri.

Din dorinţa mea, din dorinţa ta,

am băut viaţa, am băut seva, ritmul şi suflul ei,

însăşi bucuria am fost şi suntem....

Am împărtăşit infinitul, conştiinţa lumii solitară,

am depăşit graniţele ei o respiraţie de lumină,

o adiere de viaţă clară ...

Liniştea este acum în inimă, în spiritul şi corpul meu topit,

căci asta am văzut în fotografia de ieri

- o imagine, o simplă imagine -

am ajuns unde ne-a fost dat să ajungem,

unde ne-am chemat şi dorit să ajungem.

Mă-ndrept către visul meu,

în mine duceam dorul prin care să mă nasc,

să mă-ntrupez dincolo de moarte, dincolo de viaţă.

Mă voi întoarce pe celălalt tărâm,

acel acasă pe care l-am căutat mereu.

Ştiu că murind aici voi găsi mai mult decât pierd,

voi părăsi pentru că mă voi părăsi,

ăsta e cursul totul e un nou început –.

M-ai simţit venind de departe, de foarte departe,

dragostea mea te va-nsoţi şi ocroti, zidită sunt în tine.

Închide ochii, o lacrima te vede, păstreaz-o!

S-o pui la lanţul de la gât, aproape de inimă,

E ca un bob de rouă pe petala unui mac,

se joacă dulce cu gravitaţia şi-o înşală!

Fie ca drumul să-ţi fie frumos!

Nu îngădui nimănui să-ţi zdruncine visele,

să nu faci compromisuri în privinţa setei tale,

urmează-ţi cele mai profunde dorinţe – adevărul tău –

Fie ca drumul să-ţi fie acea fericire vie

de a te cufunda în adâncurile lumii, fără răgaz!

Ştii bine că moartea-i o trecere,

veghează asupra ta şi-a viselor tale,

de vei pierde într-o zi sensul, tu şi numai tu

eşti cel care-ţi porţi adevărul şi împărăţia lui.

Te iubesc, te voi iubi mereu, te voi însoţi în fiecare zi,

dincolo de moartea mea, dincolo de viaţă,

prin viaţa din viaţă, prin visul din vis.

Prin imaginea derulată am înţeles

cum, treptat, am părăsit tot ce-a format

persoana mea pentru a coborî în profunzime -

esenţa mea, acel ceva trecut mai departe

de un nume, de o formă.

Dragostea noastră însăşi ne-a ales

prin chemarea ei, prin efortul căutării,

ne-a găsit şi reunit – întoarcerea ta a-nsemnat

renaşterea mea din fundaţia noastră,

reîntregirea noastră în cercul de lumină,

acel glob din inima aurorelor noastre boreale. 

Vizualizări: 24

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cenaclul "Sunetul muzicii" !

Alătură-te reţelei Cenaclul "Sunetul muzicii"

Parteneri

Suflet si spirit de mediator

 ADEVǍRUL

ADVOCACY GRUP SEBES

advocacy.sebes@yahoo.com

                

ECHIPA

VIRGINIA - SMARANDITA BRAESCU


  

si PETRU FAGARAS,  creatorii retelei, administratori principali

 

NICK IOSUB

Administrator activitate

 

MARIANA DUMITRAN

Comentator texte

Activitatea Recentă

Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Vasilica Ilie
Apr 4
Pictograma profiluluiVasilica Ilie i-a dăruit un cadou utilizatorului Petrica Fagaras
Apr 4
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Vasilica Ilie
Apr 2
blaga valeriu-catalin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Balada unui orfan a utilizatorului blaga valeriu-catalin
Mar 26
CIOBOTARIU MARIA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Balada unui orfan a utilizatorului blaga valeriu-catalin
Mar 23
Utilizatorului blaga valeriu-catalin îi place postarea pe blog Balada unui orfan a lui blaga valeriu-catalin
Feb 26
Utilizatorului Petrica Fagaras îi place postarea pe blog Balada unui orfan a lui blaga valeriu-catalin
Feb 26
Postare de log efectuată de blaga valeriu-catalin
Feb 12
Utilizatorului blaga valeriu-catalin îi place postarea pe blog & de Ilinca Basarab a lui Petrica Fagaras
Feb 1
Utilizatorului Petrica Fagaras îi place postarea pe blog & de Ilinca Basarab a lui Petrica Fagaras
Ian 30
Postare de log efectuată de Petrica Fagaras
Ian 30
Lui Petrica Fagaras i-a plăcut profilul lui Faur Emilia
Ian 15
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Mediatorul cartii
Sep 18, 2023
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Dragomir Alina Simona
Sep 18, 2023
Utilizatorului CIOBOTARIU MARIA îi place postarea pe blog Zapezi de altadata a lui blaga valeriu-catalin
Sep 16, 2023
CIOBOTARIU MARIA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Imi ninge... a utilizatorului blaga valeriu-catalin
Sep 16, 2023
Utilizatorului CIOBOTARIU MARIA îi place postarea pe blog Imi ninge... a lui blaga valeriu-catalin
Sep 16, 2023
CIOBOTARIU MARIA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe-atunci a utilizatorului blaga valeriu-catalin
Sep 16, 2023
Utilizatorului CIOBOTARIU MARIA îi place postarea pe blog Pe-atunci a lui blaga valeriu-catalin
Sep 16, 2023
CIOBOTARIU MARIA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Veșnicie a utilizatorului zaxa monica
Sep 16, 2023

Forum

Nu v-am uitat dragii mei! De aceea, iata, va dedic "raiul lacrimei" mele de pe "plaiul meu românesc"!

Începută de Maria CROCY în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 4 Răspunsuri

Azi am gasit un mesaj, care mi-a provocat subit o durere.Indragita scriitoare,  Viorela Codreanu mi-a trimis un mesaj : "Ne-ati uitat cu totul ???" Desi…Continuare

Cuvinte cheie : ţară, cuvânt, iubire

Cura de gândire

Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Georgeta NEDELCU Iun 20, 2021. 24 Răspunsuri

 Apa are propria-i inteligență : sapă maluri;  hrănește; spală și înmoaie; debordează lin sau sălbatic; vindecă boli; evaporă și ascultă muzică (numai simfonie). Succederea unor emoții intense aduc…Continuare

Cuvinte cheie : crocy, maria, conștiință

Geometria cunoașterii (după „Ascunde poete întristarea” de Emanuel Pope)

Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Maria CROCY Oct 26, 2015. 15 Răspunsuri

Axă : cer –apă –pământ.Meridian – cuvânt necunoscut din unghi drept.Linia – curbă întinsă,…Continuare

Cuvinte cheie : întristarea, poete, ascunde

Zburați cu propriile voastre aripi

Începută de Bota Claudia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de CIOBOTARIU MARIA Feb 3, 2022. 4 Răspunsuri

Zburați cu propriile voastre aripiAutor: Claudia BotaZburați mereu în largul vieții,Cu…Continuare

Cuvinte cheie : zbor, aripi, poezie

SUFLETE BĂTRÂNE!

Începută de Smeu-Mare Elena în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Smeu-Mare Elena Dec 31, 2014. 4 Răspunsuri

SUFLETE BĂTRÂNE!Citesc Fie cuvintele unui filosof anonim, Fie frica din ochiul omenesc Care vede ce prompt îmbătrânim!Noi, Muritorii, trăim şi mult, dar şi puţin, Pe când cei pe dinăuntru goi Trăiesc…Continuare

DEFINIŢIE

Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Oct 26, 2015. 4 Răspunsuri

Iubirea ta... albă pasăre,minusculă,rotindu-se concentric în făptura mea.Iubirea mea...întinderea albastră,scăldând plaja sufletului tău,cu nisipuri aurii mişcătoare...Continuare

JUSTIFICARE

Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Aug 16, 2016. 4 Răspunsuri

Un fior străbate fiinţa,nostalgii şi-au făcut cuib în suflet,tristeţi...visări... cu chip de poezie,o pală de lumină înaripează clipa.Viaţa îşi deapănă firul...lumea de rostu-i îşi vedenumai…Continuare

PRIMĂVARA

Începută de Elena Buldum în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 3 Răspunsuri

Poema curt d’ELENA BULDUM traduït del romanés al català per PERE BESSÓestació de primaveraen les galtes rogesbotons de peoniesllagrimegenla rosada del matí***anotimp de primăvarăîn obraji roșiiboboci…Continuare

Iarna

Începută de Mariana Bendou în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Bendou Dec 26, 2014. 2 Răspunsuri

Iarnã, du-te!…Continuare

Cuvinte cheie : 2014, Bendou, Mariana, iarna

COLAJ ...in versuri

Începută de Aida Zaharia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Aida Zaharia Feb 5, 2022. 2 Răspunsuri

SUFLET PERECHE Mi-ai intrat în sufletîn miez de octombrie,Te-ai furișat în adâncul…Continuare

© 2024   Created by Petru Făgăraş.   Oferit de

Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor