În iarna acea geroasă, fără zăpadă

[Nicolae Vălăreanu Sârbu]

Puteai să mă părăseşti dintr-o ambiţie nebună
în cuvinte aruncate la întâmplare,
în vorbe spuse-n vânt
ori într-o gară dintr-un oraş rupt de realitate
unde trenurile întârzie din principiu
şi nimeni nu mă aştepta în afară de tine.

Nu ştiu cum se face că totul a fost altfel
în iarna acea geroasă, fără zăpadă
când totul era schimbat şi rupt din context.
N-a mai contat nimic din cea fost,
era un început care urca în mine dintr-o dată
şi te cuibăreai în braţele-mi stinghere.

Privirea-ţi părea să caute un lucru anume,
era ca o clanţă care deschide uşa
şi surâsul intra înlăuntru insistent,
pulpele tale fierbinţi, buzele cărnoase
căutau un loc liber să acţioneze comod.

Nimic nu-mi spuneai,
îţi înfigeai mâinile în buzunarele mele
după o datorie veche uitată
şi mă puneai să plătesc timpul pierdut.