în cronica tăcerii te-ascunzi încet

[Anne Marie Bejliu]

şi file,

îţi răscolesc aluatul

de pâine

în secunde,

ce-au răstignit pe ramuri,

în cruce adunate,

toată esenţa vieţii.

 

tu-n puncte,

doar o simţi.

 

o linie albastră

uneşte ceruri mute

şi dintr-un fir de ceară,

reconstruieşti cetăţi.

 

pe aripa întinsă,

de vis

să-ţi fie haină,

tu desenezi o hartă

şi-o gheară-nfigi în frunţi,

de munţi ce au doar zarea,

solie să le-aducă,

nisipul tainei albe,

din peşterile-adânci...

 

în cronica pădurii

te-aşterni,

naşti infinitul.

trăirile-ţi sunt pure.

doar gesturi nu ştii duce

la capăt de-ntrebare.

rămâne doar răspunsul

sau poate doar un şarpe

şi-o virgulă s-aleagă

ce colb mai răscoleşte

cu trupu-i de şopârlă,

când doar iţeşte capul

din ierburile 'nalte...

 

Tu te-ncropeşti gândire

în sfera cea de apă.

pământ se vede-n umbră

dar Tu asculţi şi vezi...

 

de dincolo de visuri,

idei sau gânduri moarte...

 

Tu, taci.

Te-aud prin mine

cum treci, cum creşti,

alegi,

o tâmplă infinită

în care pulsul vieţii

adună frământare

apoi, trânteşte-n piatră,

inscripţia păgână,

mai sfântă decât tot

ce s-ar fi scris vreodată

în filele creştine:

credinţa pură, dură,

lăsând în urmă hoţi,

 de suflete, de inimi,

de gânduri prea născute...

 

Doamne,

când vei opri Tu,

circul,

acesta de netoţi?

[Calotescu Tudor Gheorghe]

nu te-ntreba

[Anne Marie Bejliu]

de ce? în mine tot mă-ntreb...oricum...

mulţam Tudor! :)