În contopirea Cerului cu Pământul

[Irina Lucia Mihalca]

În contopirea Cerului cu Pământul

Marele Magician al Timpului a întins degetul pe Tabla de Joc,
azvârl în lac o pietricică,
dinspre centru spre exterior, cercuri de oscilaţii
schimbă vibraţia lacului,
continuă să rămână, chiar dacă piatra, în dansul umbrelor,

s-a aşezat pe fundul lacului,
în acelaşi timp, arunc mai multe pietre,
cu rapiditate, multe cercuri se-mprăştie pe apă,
împletite între ele, ca două verighete,
conectate, în drumul lor, de a fi o parte din lac,
fiecare încearcă să se integreze,
în căutarea unicului scop,
îmbrăţişarea cercurilor de lumină pe Tabla de Joc şi-n Cer.

Aştept ca Marele Magician al Timpului

să-şi ridice degetul în aer.

Prin fiecare vis merg inainte,

un drum inspirat în căutarea propriei pietre filosofale,

trec de aroma amăruie a amintirilor-fantomă,

tânguitoare cantilene, ca aburul se urcă prin corzile armonice,

totul se accelerează,

pătrund în spaţii sacre din filele cărţii naturii,

merg mai departe,

desfrunzită de tot ce credeam că sunt,

străbat nemărginirea, visez cel mai înalt vis,

- învăluită-n razele discului solar,

prin uşa de sticlă, păşesc fascinată în visul de aur,

bătăile unor aripi palpită în picaturi de rouă -

un dar primesc,

cristalul pe care-l port mereu cu mine.

Acum este timpul,

o răsuflare fierbinte navighează-n jocul ascuns,

degetul a coborât.

Precum o curgere reciprocă a ta în mine,

explozia de lumină, cununi de stele,

piesele lipsă din mozaicul cosmic au revenit,

ancorând peisajul.

Din fiecare culoare a curcubeului culeg cuvinte-perechi,

ţinându-ne de mâini,

evantaiul iubirii

în contopirea Cerului cu Pământul.