N-am nicio bănuială

[Nicolae Vălăreanu Sârbu]

Sunt un om care se descompune în setimente
încât moartea nu-l găseşte la post,
ard în mine toate aşteptările cu flacără mocnită
şi nimeni nu încearcă s-o stingă.

Sunt un trecător necunoscut prin visele din trecut
care nu s-au izbândit şi cad în uitare,
rabd cu stoicism despărţirea de adevăr
fruntea nu-mi îngăduie să mă mint singur,
iluziile îşi caută nemulţumite odihna.

N-am nicio bănuială posibilă de împlinit,
sunt într-o stare care caută răspuns,
fără îndoială mâinile mele cu palmele transpirate
simt o temere care mă ocupă treptat
şi mă aruncă în gropile comune care se sapă la tot pasul.

Vreau să nu mă uite cei care vânează umbrele
şi se cred stăpânitorii sufletelor arse
topite în magma încinsă a pământului,
până la urmă toţi suntem părtaşi la păcate.