Metamorfoza

[Angi Cristea]

ne putem curața de cuvinte
în toate diminețile când băutul cafelei
devine epopeic
am arta de a nu-ți face pe plac
de a bea dintr-o ceașcă minusculă
zațul clipelor/fâlfâit de berze în surdină/

în zile patinate cobor la demisol cu anxietatea
că praful zilei se va așeza pe umerii
orașului
iar tu îți vei pierde iarba din palme
vopsind pomii ca pentru o vară fără omizi
nu-ți mai vin păsările cerului
la ora de cumpărat armonii

serile îmi conjug timpurile la mai mult ca perfect
și inventez cuvinte lipsite de șireturi
închid în sertar pâinea după-amiezii rugăciunile
nesomnul păsării în zbor
ce gust de cafea la ibric are orașul fără omizi
cu armoniile lui pastelate

insomniile îmi târăsc setea antologică pe asfalt
și mă imploră
preschimbă-te în omizi
sau vino vopsită hedonist
prin tăcerea verii care falsează