Mă tem să nu cad în ispită

[Nicolae Vălăreanu Sârbu]

Conversez cu tine şi mă mir
cum te-ai trezit aşa dintr-o dată la realitate.

Erai mai întâi săracă cu duhul
apoi uşor apatică,
dar probabil şcoala, oamenii te-au schimbat
încât poţi să ucizi din cuvânt orice împotrivire
fără nicio sforţare,
fără presentimente.

Îţi smulg din priviri inocenţa prefăcută,
mă tem să nu cad în ispită,
să frâng în malaxorul închipuirii
oasele vântului ce te ating.

De fapt ai devenit atât de inflexibilă
încât rupi în dinţi toate ideile,
le supui voinţei tale
şi mă vrei fidel susţinător.

Înapoia ta nu laşi decât umbra,
roadele trebuie să se vadă
altfel porţile se închid
şi le poţi deschide numai cu chei de suflet.

Nu ştiu în ce măsură
pofta mea de fructe coapte
poate să mă lase indiferent...