Mânecile nopţii

[Nicolae Vălăreanu Sârbu]

Noaptea are mânecile lungi,
pline cu aer şi întuneric
de la gri închis la negru beznă.

Aşa se scufundă mâinile-n adânc
şi ies prin ceaţă în zi,
mângâi cu palmele câte un copil
ca să-mi meargă bine.

Noaptea a plecat odată cu somnul
fără mâneci şi fără mâini
doar cu câteva păreri de rău
pentru trecerea peste lume.
Cu picioarele înainte face paşi
de se minunau toţi că n-a murit nimeni.

Putea să umble aşa sărind zilele
fără să fie oprită de nimeni
doar câteodată
te face să-ţi bagi degetele-n ochi
de haină ce este.

Noaptea îşi suflecă mânecile
şi nu se vede nicio mână
dar îmi închipui mâna mea dreaptă
cum te mângâie-n somn.