Lumea m-a lăsat întotdeauna singur

[Nicolae Vălăreanu Sârbu]

Oamenii sunt altceva decât sufletele plecate în alte stele,
eu doresc să rămân cât mai mult pe pământ,
dar cineva mă grăbeşte
nu-mi lasă întregul să se bucure de părţile sale trupeşti
şi le pune la încercare de moarte.

De fiecare dată scap clipa sublimă a împlinirii
cu aerul acela hotărât dinainte
pe care sunt mulţumit că-l respir astăzi
şi-l preamăresc cu religiozitate.

Lumea m-a lăsat întotdeauna singur,
să-mi urc pe munte crucea-n spinare
şi fiecare aşteaptă să vadă
cum îmi înmormântez voinţa-n rugăciune,
dar puterea vine când nu mă aştept
şi din genunchi mă ridic odată cu lumina.

Viaţa este un templu care se zideşte mai departe
din trupuri ascunse şi suflete sfâşiate
pe care numai o mamă le rabdă şi păşeşte
în acelaşi sens cu drumul oricum nesfârşit.