Liniștea tăcerii...

[Mihaela Moşneanu]

Ce liniște face tăcerea de-aci
de-acolo de dincolo de peste tot
că doar prin culoarea vieții urlă
dar nu se-aude pentru că e învelită sub
aparența care-și potrivește oglinda în
așa fel încât să se vadă locul
neciobit și neprăfuit că în rest pe unde
e ciobită și prăfuită se vede durerea
înăbușită ce clocotește în oalele sufletului
ce strigă-n zadar la nu știe nici el la cine
dar se zbate-n tăcere și ochii s-au scăpat pe
ei că n-au mai putut să mai țină și-au vrut să
dea și dau în gol nimănui care este aproape
departe peste tot și niciunde dar cuprinde din
adânc și de la suprafață toată ființa care
trăiește și moare și învie mereu până
când Dumnezeu vrea sau nu dar cert
e că tăcerea îmbracă tot și lumina
și-ntunericul și tăcerea urlă în culori dar
nu se aude decât... nimicul.

Mihaela Moșneanu