Icoane

[blaga valeriu-catalin]

Dorm izvoarele prin ierburi

Doar din cand in cand ,suspina

Unda lor loveste malul

Tremurand,de vise plina.

La aceasta ora sfanta

Numai gandul mai strabate

Catifeaua noptii,moale

Rapus de singuratate.

Si ofteaza a iubire

Sau suspina lung de dor,

Lacrimand  dupa cei care

Ispravit-au timpul lor.

Numai amintiri razlete

Vin in zborul lor tacut,

Dragi icoane prafuite

Evadate din trecut.

Iar in puterea noptii

Cand ceruri sunt deschise

Pe ei,cei din icoane

Ii re-ntalnesc in vise.

Tarziu ,cand in perdele

Isi poatra dansul zorii,

Ma smulg din visul meu

Cu-n tipat lung,cocorii.

Iar cand se-ntorc cu totii

In lumea lor astrala,

Le-nchin o rugaciune 

Si-o lacrima amara.

E-o-nsiruire viata

De zile efemere

Cu nopti pustii de dor

Si pline de himere.

Cu chipuri de cei dragi

Ce parca tot mai rar

Trec raul ce desparte

Al lumilor hotar.

Erau si ei odata

Aievea,cu un rost

Parinti,bunici,prieteni

Dar oare ce n-au fost?

Si ras si joc erau

Iar calde mangaieri,

Desi pierdute-n vreme,

Imi pare c-au fost ieri.

S-aprindem pentru ei

O biata lumanare

Si-n soapta sa le cerem

De mii de ori,iertare.

PS.

Cei ce hulesc batranii

Crezand ca-i drept asa,

Vor sti ce-i batranetea

Cand nimeni nu-i mai vrea!