Și ninge iar...

[ica matei]

Și  ninge iar, poate la fel ca-n seara-aceea

Când tu bărbatul, căutai nebun femeia,

Când pașii tăi rupeau prin nea cărări de dor

Iar pașii mei vroiau să-nvețe primul zbor.

 

Ne-nvăluiau dantele albe de zăpadă,

Copacii se-nchideau deasupră-ne-n arcadă,

Sub ramuri ninse străluceau priviri de foc

Și-am știut atunci că nu mai e un simplu joc.

 

Am nins prin vreme dorul meu prea plin de tine

Și-am rătăcit croindu-mi drum printre destine,

Priviri de foc și-au stins văpaia-n așteptări

Și-aripile s-au frânt în zborul către zări

 

Azi plânge o vioară în albul infinit,

Mereu îți voi cunoaște pașii ce-au strivit

Zăpada neumblată a dragostei dintâi,

Surâsul când doream cu mine să rămâi...