Gigilică (schiţă- ultima parte)

[Vasilica Ilie]

Gigilică şi-a completat profilul şi s-a descris: “ bărbat matur, fără obligaţii, cu venituri substanţiale, caut o femeie care, pe lângă afecţiune, să-mi dăruiască şi un moştenitor”. Această descriere părea destul de atractivă pentru femeile care ştiau ce vor, serioase, însă unele dintre ele nu îndrăzneau să-l abordeze direct, cu mesaje, să nu creadă că sunt materialiste, aşteptau să fie ele căutate. Cele care erau mai îndrăzneţe, îi lăsau numărul de telefon sau ID-ul. Imediat, treceau pe messenger sau telefon şi comunicau. De aici, începea selecţia: din partea lui, din partea lor. Când ajungeau la consens, de a se cunoaşte pe viu, Gigilică le dădea întâlnire cât mai apoape de centru, să nu cumva să cheltuiască bani cu benzina, să le ia cu maşina din apropiere,  de unde locuiau. Dar nu ştiu cum se făcea că acum, cu toate bogăţiile pe care le avea, unele nu-l plăceau iar cu altele cu care începea o relaţie, nu stăteau decât câteva luni cu el. În căsuţa mesageriei găsea tot felul de mesaje, de genul:“moşule, ce tânăr eşti/ ce învârţi, ce meştereşti/ ai bani, cu vârf şi-ndesat/ să mă ai pe mine-n pat?/”  La început a crezut că este o glumă, dar a mai primit nişte mesaje de la altele mai tinere, până în 30 de ani, de care s-a minunat: “sunt o tânără, fierbinte, frumoasă, sexoasă/ tariful meu e generos: vreau să-mi cumpăr casă!”. Sau altul: “babalâcule, te rog, să nu-mi găseşti vreo vină/ sunt tânără, expertă-n sex şi vreau o maşină”. Altele mai sărăcuţe (poate şi cu duhul) îi propuneau să le înfieze, altele îi cereau bani că sunt handicapate, în fine, totul se învârtea în jurul banilor. “Nu este lucru curat”, îşi spuse, “trebuie să-mi schimb descrierea, şi să-mi pun şi poza”, pentru că, majoritatea femeilor, cu care luase contact îl întrebau de ce nu are poza pe profil. Zis şi făcut: şi-a postat o poză recentă, luată aşa, mai din profil, să nu i se vadă defectul la ochi – fiind saşiu- şi a schimbat descrierea, astfel: “bărbat matur, fără obligaţii, doresc o femeie serioasă cu care să întemeiez o familie şi să-mi dăruiască un moştenitor”. A trecut ceva timp de când era pe site şi nimic nou nu se întrezărea. Când a început să se familiarizeze cu site-ul, a cautat la toate categoriile de vârstă, uitându-se atît la descriere cât şi la poze. Întâi a trecut la categoria de vârstă: 35-40 de ani dar femeile pe care le-a contactat aveau copii din prima căsătorie, altele voiau doar o prietenie de lungă durată, fără implicare în căsătorie, să fie plimbate, să le ducă la teatru, operă, excursii. Bani avea; îi murise şi mătuşa din Elveţia între timp. Vânduse fabrica şi casa pentru că nu a vrut să locuiască acolo, fiind viaţa foarte scumpă, pusese banii în banci şi trăia bine merci din dobânzi şi din chiriile apartamentelor din Bucureşti dar era un avar înnăscut. În afară de faptul că le aducea flori la prima întâlnire, apoi, după un timp, nici flori, nu ar mai fi vrut să cheltuiască niciun ban cu ele. "Are balta peşte", îşi spunea: pe site erau destule femei! Era perseverent în a căuta, ce treabă avea decât să stea pe internet, să-şi găsească “perechea potrivită”?

Îşi mută destinaţia la categoria 40-50 de ani şi îşi schimbă şi modul de gândire: “o să-mi caut una cu un copil mai mărişor, dar să fie serioasă, să am încredere în ea să fie de casă şi să o văd că ţine la mine, se implică în gospodărie”. Pe site a găsit şi femei măritate care căutau mângâierea unui bărbat fiindcă erau separate de bărbaţii lor;  nu mai existau sentimente de iubire, între ei sau respect, stăteau pentru că nu aveau curajul să divorţeze, unele erau în şomaj altele pensionate pe caz de boală…

Nu voia să aibă de-a face cu niciuna, avea fixul lui: îşi căuta perechea potrivită, adică, să arate bine, şi să aibă şi suflet. Pe de altă parte, când găsea câte o femeie care merita, pe gustul lui, aceasta se întâmpla să nu îl placă pentru că, în afara faptului că era saşiu, nu avea gusturi la îmbrăcăminte, era cam slinos, nu umbla îngrijit şi, bineînţeles, era zgârcit.

Acasă, la fel: casa neîngrijită, lucrurile vraişte, păcat de lucrurile de valoare pe care le avea în casă: mobilă stil, tablouri ale unor pictori consacraţi, covoare manuale etc. Una, mai îndrăzneaţă, trecută de 50 de ani, i-a ţinut un fel de lecţie:

-         Tu crezi că eu dacă te-aş lua de bărbat, aş fi servitoare? La banii tăi de ce nu îţi angajezi o menajeră?

-           Am încercat, dar toate cer prea mulţi bani!

-         Păi, ce ai vrea? în ziua de astăzi, totul se plăteşte!

El şi-ar fi dorit o soţie care să se ocupe de toate: curăţenie, gătit, spălat, călcat şi dacă se poate, să aibă şi un serviciu: credea că dacă el aduce bani în casă, dar şi ăia calculaţi ca Hagi Tudose, la sânge, este de ajuns.

-         Nicio femeie nu o să stea cu tine în condiţiile acestea! O femeie trebuie plimbată, răsfăţată cu cadouri, nu numai să muncească. Iată, ce înseamnă să fi fost burlac până acum! Şi bag mâna în foc că nu prea ai avut femei la viaţa ta! Tu le impui să se căsătorească de la prima întâlnire. Lasă-le libertatea să te cunoască, să aleagă, dacă meriţi sau nu!

-         Păi, da, toate gândiţi aşa, nu mai există noţiunea de familie!

-         Ai o fixaţie! Crezi că mai suntem de pe vremea bunicilor când se furau fetele, într-o seară şi gata, se căpătuiau? Ai răbdare; chiar dacă o femeie se mută la tine, este bine să vă cunoaşteţi mai întâi, să vedeţi dacă vă potriviţi în comunicare, gusturi, sentimente şi apoi să vorbiţi de căsătorie…

După această discuţie, Gigilică se hotărî să aibă răbdare, să nu le mai propună căsătorie de prima dată. A încercat să le invite la restaurant sau cafenea, la teatru. S-a întâmplat să găsească o femeie de care i-a plăcut atât în poză cât şi în felul de a comunica, chiar dacă era cu 2 ani mai mare ca el, arăta foarte bine în poză, nu-i dădeai vârsta. Era cam  la începutul săptămânii.

-         Te invit sâmbătă la opera, mergi?

-         Da, îmi place foarte mult opera, spuse ea.

-         Atunci, haide să ne întâlnim în oraş, zilele acestea când ieşi de la serviciu, ne cunoaştem şi stabilim cum facem.

Era primăvară dar vremea un pic închisă.

S-au întâlnit. Gigilică s-a îmbrăcat la costum, şi-a pus o pălărie pe cap, o haină de piele, arăta destul de bine, parcă mai îngrijit ca de obicei.

Cum a văzut-o pe Stella- aşa se numea- a plăcut-o mult; era elegantă, distinsă, ce mai, o femeie frumoasă! “Ce noroc pe mine”, îşi spuse în gând, chiar nu se întâlnise niciodată, de când era pe site, cu o astfel de femeie. “Cu ea aş sta toată viaţa”.

După ce i-a sărutat mâna, a invitat-o undeva, la un restaurant,  să converseze. Pînă acolo, pe drum, i-a înşirat toate bogăţiile moştenite. Femeia nu a zis nimic, l-a ascultat. S-au aşezat pe scaun şi a întrebat-o dacă vrea să servească ceva.

- Să ştii că poţi să ceri orice, să nu-ţi fie jenă!

Stella, înainte de a pleca de la serviciu mâncase ceva şi i-a spus că nu vrea să servească decât un suc fără acid. Acum îl vedea mai bine la faţă şi îi văzu şi defectul la ochi.

- Nu vrei ceva, dulce, vreo prăjitură? Sau voi, femeile nu prea mâncaţi dulce, ţineţi la siluetă, după câte ştiu eu?! Atunci am să servesc şi eu tot un suc!

Stella nu a mai apucat să spună nimic. El vorbea, el comanda; vorbea şi cam tare.

Când a venit persoana să ia comanda, Gigilică, pe lângă cele două sucuri a cerut şi o porţie de clătite cu îngheţată.

Discuţia lor a fost săracă, mai ales că Stella nu prea îl plăcea, dar , să nu se simtă, a fost politicoasă până la capăt. Când a venit comanda, el s-a înfruptat din clătite iar Stella şi-a băut sucul. În timp ce mânca, avea chef să facă şi conversaţie; că face parte dintr-o familie de intelectuali, dar că ai lui au murit de câţiva ani, că a făcut arhitectura şi bineînţeles, de multele lui averi. Stella l-a ascultat cât l-a ascultat şi i-a spus că ea îşi doreşte un bărbat adevărat, care nu trebuie să fie neapărat atât de bogat, dar care ştie să preţuiască o femeie, să o respecte şi să-i fie alături, la bine, la greu, să fie cu ea în week-end, în concedii, de sărbători…

-Aha, deci, nici tu nu vrei să te căsătoreşti, vrei doar plimbată!

Jenată, Stella îi răspunse:

-Deocamdată, nu, până nu cunosc bine partenerul!

El a terminat de mâncat clătitele şi apoi a băut sucul. Stella era nerăbdătoare să plece căci şi-a dat seama cât este de necioplit.

-         Aş vrea să îmi plătesc eu sucul, spuse ea.

-         Ei, de data asta, fac eu cinste, spuse Gigilică, rânjind.

Stella nu a mai spus nimic. El a plătit consumaţia şi intenţiona să o conducă până la staţia de maşină. Pe drum o întrebă dacă să ia bilete la operă. Stella îi spuse că nu mai merge, abia acum şi-a adus aminte că în week-end va pleca din oraş, la o prietenă care locuieşte în afara Bucureştiului, dându-i de înţeles că nu l-a plăcut. Gigilică, a lăsat-o  în urmă, spunându-i în pas grăbit un “la revedere” şi “eu nu o să mai insist” şi a plecat mai departe. Stella s-a bucurat că a scăpat de el şi şi-a văzut de drum.

Gigilică îşi caută şi acum perechea pe site-urile matrimoniale …

[Vasilica Ilie]

 Scuze ca iti raspund cu intarziere, draga mea! Asa este, in aceasta schita am intentionat sa reflectez aceasta situatie dar si moravurile din ziua de astazi nu numai a personajului principal...Iti doresc un Paste fericit! Cu mult drag, Vali