EXPRESIA IDEII - Mariana Dobrin

[Dobrin Mariana]

http://issuu.com/sdfgrve/docs/ expresiaideiifb

Multumim ziarului Natiunea!

O inedită antologie românească: Volumul postărilor pe Facebook! | Z...

www.ziarulnatiunea.ro

Conceput iniţial ca un spaţiu de socializare şi de mediere interculturalã de către profesoara şi poeta Mariana Bendou, prin aderarea unor pasionaţi de literatură, muzica şi artă, amatori sau consacraţi, din România şi din diaspora românească, Clubul virtual „Expresia ideii” a deschis nebănuite oport

Postfaţã:

 

Fruntea cerului asudă

(creația unui club virtual găzduit de Facebook )

 

Antologia de față reprezintă un îndemn pentru a scrie – act de eliberare de sub povara existenței. Orice act de acest gen implică o recunoaștere a nevoilor de alt ordin decât cel fiziologic, ontologicul stând la baza unei dezavuări sublime a sufletului.

Volumul, o antologie a unor energii creatoare care au încercat să se ridice din lumesc prin transfigurarea dorințelor și idealurilor proprii, este unul al debutului pe tărâmul internetului.

Tronează peste acest volum bunul simț al penei și al gândului împlinit spre menirea fiecăruia. Toți autorii, cu frunțile mai încrețite sau mai descrețite de fiorul trupului ca reflecție a sufletului, au așternut stih de viață și de moarte sub imboldul soarelui care degajă energii vitale pentru seva poeziei.

Această antologie reprezintă și o premieră prin faptul că este un demers care a străbătut fizicul, ea fiind creația unui club virtual pe care situl Facebook l-a găzduit. Acest demers conturează o antologie unică prin forma de interacțiune a celor care trăiesc poetic în paginile cărții.

Se observă faptul că paradigma centrală, cea care dă unitate, este decorporalizarea sinelui, a intimismului și a marilor reflecții asupra propriului destin în lumea care ne găzduiește fugitiv.

Volumul este deschis de către poetul SORIN OLARIU care ne dăruiește fereastra sufletului prin versuri sensibile, un exemplu fiind poemul “Sfinx de ceară” unde lumina și întunericul devin elemente antinomice ale vieții și morții: “mi-e frică de lumină/ o brazdă-mi sapă ziua / străin devine trupul / dar e târziu şi ziua / mă-nvăluie”.

Existã elemente ce susțin trăiri în mister și conduc spre izbăvirea sufletului prin cuvântul poetic. Poeta VIOLETTA PETRE susține în poezia “Zborul meu albastru” referențialitatea necesității scrierii în pofida tuturor elementelor care pot întuneca zarea reflexivității ființei care se îndreaptă inevitabil către lumina și flacăra reveriei: Cu litere de apă sculptez limba de foc  / ce scrie în lumină un nume cu noroc [ …] mi-e flacără nestinsă dorinţa de lumină / şi zborul meu albastru şi verde mi-este vină”.

Un demers de ordin lingvistic este întreprins de către poetul IONEL STOIŢ (“La dzâua muierilor” – scrisă în limba românilor din Banatul Sârbesc) care lasă versul vechi al românilor Sud-Dunăreni să elogieze iubirea și ielele ca element de transcendere și reverie cu ajutorul elementelor bahice:Trăiască muierili / Şî să golim păharili!" / Daia vedz noi ne-mbătăm / Că nu pucem să le răbdăm / Nişi fără iele nu pucem / Ş-atunşi îi musai să bem”. Iubirea este relevată și de VIOLETTA PETRE în poemul “Ascunde-mă în tine“: “Noi suntem începutul iubirilor postume / Trăind în cercul nostru ce nu mai e rotund “și de cãtre LILIANA RAMONA ALBU care în “Clipe minunate...” relevă cu suavitate iubirea și îmbrățișarea ca moment al împlinirii sufletești, dar și moment de geneză creator de vers: “Clipe minunate, iubire curate / Au sosit la mine / Să mă îmbrățişeze”.

Iubirea reprezintă motorul acestei antologii deoarece majoritatea celor care își destăinuie trăirile simt iubirea ca pe un act acut al sufletului, un pas de transfigurare spre alt plan ontologic (CONSTANTIN GRECU în poemul  “Sufletul, pereche, dublu” :  “Se revarsă ca un fluviu, sufletul, pereche, dublu, / fiinţa mea în fiinţa ta “ ; DIANA CIURTIN în poemul “povesteşte-mi!” : “povesteşte-mi ce rafală de vânt nebună, / te-a invitat să mă cunoşti” sau VERONICA CRĂCIUN în poemul “vals” – Eu... sunt doar tăcere, / când, muzica-n surdină, / plutește și-alinã.”)

Această antologie poetică se vrea un mănunchi de reflecții filozofice și religioase, elemente comune ale unei gândiri ce are capacitatea să își ridice privirea din cotidian și să viseze spre transcendent. Poezia BOGDANEI ELENA SIMIONESCU “apără-ţi templul, Ioane!” sugerează trăirea în păcatul originar și nevoia de regăsire: “Căci, eu, Ioane, sunt om slab  şi păcătos, / Tu eşti un înger, eu nu mai sunt frumos…/ Mi-am întunecat sufletul, făcând vrerea lor / Şi greu păcatele, în trup, mă dor! “

Reflexivitatea și nevoia de înțelegere a sensului vieții și menirii în viață sunt elemente ce sunt dezvoltate în poezia lui MARIAN DRAGOMIR în poemul “Gândirea” sugerează condiția imposibilă de a crea “genialitatea are un gust pervers / gânduri aliniate biologic”, la fel și poemele IOANEI VOICILĂ DOBRE, “Acrobaţie” : “Am clădit un vis, / drum suspendat / şi merg pe el, / pe vârfuri, / temătoare”, cel al lui SILVIAN DOBRE : “Așa e viața tuturor / E ca şi fulgul trecător”, poemul lui GABRIEL MANOLESCU : “Eu, doamnă” : “Eu doamnă, sunt un scrib sărac / Cu sărăcia mă împac / Când n-am cernealã scriu cu sânge / Când nu am vise, mi le fac” ; dar şi   MARIANA DOBRIN, în poemul “Viaţa ca o luptă” : “Nu vreau să cred / că doar în gol / la mine roata / se învârte” sau ODETA TÃTARU :  “De ce te inundă teroare / Şi fructele-au gustul amar, / Ţi-e frică de vânt şi de mare”.

De asemenea se remarcă paradigma întoarcerii către sine ca element al germenului creativ în poezia lui  IULICÃ ŢENEA  “suflet pribeag” unde elementul cathartic al zborului descătușat devine elementul ce conferă idealul “Sunt un porumbel alb / și-mi scutur aripa deasupra lumii, sunt un mac roșu/ și mă aprind pe câmp ca o torță”.

În locul unui final aș dori să prezint și poezia celei care a susținut acest proiect, doamna MARIANA BENDOU, care își revendică întreaga sa creație pământului, creație în care originea este un lucru asumat și doar privirea spre cer poate să ne facă să ne depășim. Poeziile domniei sale sunt poeme în care se zărește patosul și credința că omul, creatorul, poate să își depășească veşmântul pământesc și să treacă în alt plan ontologic doar prin recunoașterea propriei corporalități:

“Pământ” : “Regăsindu-te mă întorc / În braţele tale / Pământ” sau  “plouă” :  “Fruntea cerului asudă / Stropi mărunţi / În poala stâncii”…

 

prof. drd. Marian Dragomir

(Cenaclul “Atitudini” –

Casa de Culturã I. L. Caragiale, Ploiești)

 

 ECOURI PRESA/MEDIA:

 

1) Revista ARMONII CULTURALE:

http://www.armoniiculturale.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=483%3Amarian-dragomir-expresi a-ideii-editura-kartaro-2011-oneti-selecie-de-mariana-bendou&ca...

2) Ziarul NATIUNEA:

http://www.ziarulnatiunea.ro/2011/06/o-inedita-antologie-romaneasca...