Dragoste la mâna a doua ( roman – foileton, mai 2019, Piatra Neamț)

[Aurel Conțu]

Cap. 11

 

Rezumat cap10.

George Apostol își continuă neabătut proiectul său fantezist, discută cu un fost prieten din copilărie pe aceeași temă și scapă ca prin urechile acului de atacul surpriză al unui porc mistreț.

 

 În seara aceea hotărâse să-și ia o zi de pauză după atâtea săptămâni de muncă, mai întâi,  pentru a rezolva cu mistrețul, apoi, pentru a se odihni o zi și o noapte cap-coadă, așa cum n-o mai făcuse din ziua sosirii sale acolo. În prima situație, lucrurile nu erau prea complicate, trebuia doar să folosească instrumentarul fostei bucătării a stației, adică soba masivă din fontă, pe care se așezase praful de un deget, și oalele uriașe din inox în care bucătarii de altădată pregătiseră hrana angajaților și personalului. Îl bucurase depistarea unei vitrine frigorifice de dimensiuni mici (cam 50/100cm), nefolosită, probabil, de ani buni. Simpla introducere a ștecherului în priză și aprinderea beculețului roșu, în paralel cu scăderea intensității luminii din interior, reflectată de becuri, arăta că era în stare de funcționare. Spera ca funcționarea ei să nu afecteze calculatoarele și televizoarele din camera lui și a Agnisei, existând, totuși, ca soluție de avarie, posibilitatea conectării la bateria auto de 250A, care înmagzina curentul produs de eoliană peste nevoile stației. Scărița metalică, prinsă în perete, și oblonul din tavan, metalic, îl conduse în podul cabanei, unde mirosul de fum sugera că podul mai fusese folosit ca afumătoare. Descoperise repede și portița prin care ieșea fumul din coș și o deschise, apoi coborâse mulțumit. Nu-i mai rămânea decât să taie carnea mistrețului în fleici și s-o introducă în cele două oale mari, ceeea ce și făcuse. Băgase câțiva butuci în sobă, aprinse focul, după care se întoarse în camera sa, știind că desfășurarea procesului de fierbere la 100 de grade putea dura chiar și o oră. Trecuse de ora 21 și nu se auzea nici o mișcare dinspre camera Agnisei, semn că se culcase. Pesemne că n-o interesa aspectele gastronomice ale vieții, devreme ce lipsea de la un eveniment atât de rar.

.

După ce vorbise cu prietenul său din copilărie, faimosul Bitere, meșteșugarul, fotografiase cursul de apă a celor trei izvoare. Debitul apei era destul de consistent, explicând crearea acelui canal de scurgere, săpat chiar în stânca din vârful muntelui. Nu-și explica de unde și, mai ales, cum izvora apa acolo, la o asemenea înălțime. Agnisia îi confirmase la început, când trecuse în revistă împrejurimile stației, că nu mai existau alte izvoare pe munte. Se crea, probabil, o presiune puternică undeva la baza muntelui, care împingea apa în sus. Altă explicație nu avea. Problema începuse să-l preocupe pe măsură ce se apropia de momentul turnării zidului hexagonului. Noua construcție trebuia să fie alimentată cu apă, iar pentru asta era necesar să prevadă locul și modul trecerii conductei de alimentare prin zid. Apa curgea în partea de sud a hexagonului, iar turbina, pe care urma s-o meșterească Bitere, nu putea fi amplasată în afara construcției, atât din cauza vremii, cât și din motive de siguranță. Prin urmare, necesita să gândească o modalitate de integrare a acesteia în interior, lucru care privea și amplasarea coloanei de aducție. Își notase aspectul, subliniind și ideea de a veni cu aducțiunea pe sub zid, pentru a preveni înghețul, de unde putea face ușor distribția către turbină și alimentarea hexagonului, prin pardoseală.

 

Ora trecuse, iar stația se umpluse de un miros plăcut de carne de porc. Apa din oale se comporta ca un piston pneumatic, împingând ritmic capacele de pe oale în sus. Sigur toți paraziții de trichineloză, dacă existaseră, fuseseră distruși. Scoase pe rând bucățile de carne pe masa din bucătărie, căptușită cu tablă inox, găsise prin sertare niște cârlige de agățat, pe care le înfipse în partea mai groasă a fleicilor, așteptând ca acestea să se scurgă și să răcească. Între timp se stinse  focul din sobă. Fără să mai piardă timp începuse să care carnea în pod, făcând mai multe drumuri și agățând-o de-o bară de fier, pusă acolo de un predecesor al său, cu siguranță, apoi băgase alți butuci în sobă, operație pe care o repetase de mai multe ori în cursul nopții. Dimineața târziu, cu ochii umflați de somn, constatase că procesul de afumare, foarte importat pentru gustul și conservarea cărnii, se desfășurase corespunzător. Dăduse jos primele bucăți de carne uscată și afumată, apoi le băgase în micul congelator, înghețat bocnă. Repetase operația până coborâse întreaga cantitate de carne, lăsând pe masă o bucată de mușchi și una de slănină, pentru masa de prânz.

 

Își propuse să facă o ciorbă de legume cu carne de porc, friptură și mămăliguță. Găsise ingredientele în cămara bucătăriei, depozitate acolo de Agnes Mărgărit, fără îndoială, după preluarea ultimului transport: ardei, morcovi,cartofi, zarzavat uscat, bulion, țelină, ardei iuți și lămâi. Împărți carnea în două, spălă legumele și le tăie cubulețe, căli ceapa în oală, adăugă morcovul, cartofii și carnea, tăiată cubulețe, bulionul, zarzvatul uscat, câteva căni de apă și țelina, lăsând totul să fiarbă la foc mic. Turnă și puțină zeamă de ardei iute murat și puse capacul. În mod normal, fierberea nu putea dura mai mult de ora 12, adică exact când urma să servească masa. Până atunci tăie mușchiul și slănina în felii, pomadă totul cu sare și piper, apoi puse tigaia, acoperită cu un capac transparent, la foc. Cu puțin înainte,umplu până la jumătate cu apă o altă oală, de mărime medie, și-o lăsase la fiert pentru mămăliguță. După miros ciorba părea că este gata, gustă, zâmbi și stoarse câteva picături de zeamă de lămâie. Friptura era și ea gata. Apa pentru mămăliguță clocotea, turnă două căni de mălai, învârtind cu o lingură mare de lemn până când mălaiul se transformă într-o pastă galbenă, consistentă, moment în care răsturnă conținutul într-o farfurie întinsă. Aranjă totul pe masa placată cu inox și își pofti „șefa”la festin..