Destine

[Vasilica Ilie]

A doua zi, Alexandru o porni pe jos spre CAP să discute ultimile detalii cu preşedintele despre achiziţionarea taurinelor şi apoi să treacă pe la primărie să o vadă pe Frusina. Drumul spre CAP îl făcu peste podul care se află la marginea localităţii si care leagă localitatea în două părţi: partea de est şi partea de vest. Părţii de est i se spune “pe vale” şi părţii de vest, “pe deal”. În partea dreaptă a podului se află o întindere de apă, adâncă de câţiva metri, unde este amenajată şi o crescătorie de peşte iar în partea stângă, un pârâiaş a cărui apă curge printr-un tub montat la subsolul acestui pod, apă ce se varsă la rândul ei într-un lac, dincolo de centrul localităţii, despărţită tot printr-un pod.
Venea dinspre vale şi mergea spre partea de deal. La mijlocul digului se întâlni cu Petre care venea dinspre partea opusă.
- Salut, Petre! Ai timp să stăm de vorbă, câteva minute?

Petre se opri din mers chiar în faţa lui Alexandru, îl privi tăios cu ochii lui verzi, pătrunzători, pe sub sprâncenele-i stufoase şi îi răspunse:
- Bună ziua! Chiar dacă mă grăbesc, vreau să stăm de vorbă. Aveam de gând să vă caut.
- Mă bucur atunci! Înseamnă că este momentul propice. Te rog să- mi spui pe nume: sunt Alexandru Popa! şi îi întinse mâna. Aş vrea să avem o discuţie civilizată.
- Mda! spuse Petre, întinzând mâna: Petre Soare!
- Îţi dau întâietate să-mi spui de ce voiai să mă cauţi.
- Te căutam pentru că am auzit că îi faci curte Frusinei, încă soţia mea şi voiam să-ţi spun să o laşi în pace fiindcă eu vreau să ne împăcăm. Frusina va fi a mea şi numai a mea! spuse pe un ton sacadat şi foarte apăsat.
- Ai auzit bine! Îi fac curte Frusinei pentru că ştiu că nu mai
staţi împreună şi este hotărâtă să nu se mai împace cu tine; zilele acestea a băgat divorţ de tine. Cred că nu greşesc cu nimic faţă de nimeni: sunt un bărbat liber şi vreau să mă recăsătoresc iar ea este femeia cu care vreau să-mi petrec tot restul vieţii. Îmi place foarte mult şi cred că şi ea mă place. Asta am vrut să îţi spun. Să fii de acord cu divorţul şi s-o laşi în pace.
Când auzi toate acestea şi mai ales că Frusina s-a grăbit să bage actele pentru divorţ, i se ridică tot sângele la creier. Petre simţi că înnebuneşte şi se stăpânea să facă vreo mişcare violentă. Avea în faţă un rival, un viitor soţ al nevestei lui pe care o şi vedea în braţele acestuia. O voia înapoi cu orice preţ, zi de zi se gândea cum să facă să o recucerească. De aceea voia să se facă popă, să o impresioneze şi se gândea că, odată cu hirotonisirea, fiind căsătoriţi, se va întoarce la el. Deodată, începu să îşi frământe mâinile, să se învârtă pe loc şi să repete într-una: “Frusina este a mea, Frusina este a mea”.

Alexandru nu ştia ce să mai creadă. Se gândi că a făcut un şoc. Nu se aştepta la aşa ceva pentru că Frusina îl înştiinţase; avusese cu Petre o discuţie pe tema aceasta la biserică.
-  Linişteşte-te, omule, ce ai?

Alexandru îl opri pe loc, se uită la el şi îl văzu schimbat la faţă şi în privire. Se sperie.

- Ia mâna de pe mine, hoţule, i se adresă. Mi-ai furat nevasta!

Se desprinse brusc şi se îndreptă cu paşi repezi, direct în partea unde se afla întinderea de apă.
- Petre, stai, ce faci? stai! strigă din nou Alexandru.

Nu-i venea să creadă. Se aştepta ca Petre să se repeadă la el, sa-l bată, să-i facă brânci în apă. Fugi după el. Era prea târziu. Auzi o bufnitură, semn că a atins apa. Când ajunse pe marginea digului îl văzu pe acesta în apă cum se duce ca un bolovan, la fund. Nu stătu pe gânduri şi se aruncă în apă, după el. Reuşi să-l apuce de o mână şi să-l aducă cu greu la mal. Noroc că nu înghiţise multă apă. După ce îi dădu primul ajutor şi văzu că Petre şi-a revenit, îşi trase sufletul şi îi spuse:
-  Eu te credeam bărbat în toate minţile, cum poţi să faci aşa ceva? Esti bolnav omule, trebuie să te tratezi!

Petre îi zise cu un glas scăzut şi cu lacrimi în ochi:
- Am avut un moment de slăbiciune. În clipa aia cineva mă
îndemna să fac lucrul acesta parcă ar fi zis că nu merit să mai trăiesc. Mă căiesc acum. Şi aşa trăiesc cu un coşmar pe conştiinţă. Mă mărturisesc ţie. Sunt vinovat de moartea lui George! Trebuia ca Dumnezeu să nu mă mai aducă înapoi când am fost în comă pentru că sunt un mare păcătos.
Alexandru a amuţit la aflarea aceastei ştiri. Nu îi venea să creadă. Cum a putut să facă aşa ceva? Cum de nu s-a descoperit că moartea lui George a fost o crimă? De ce nu au fost urme să se constate crima? În mintea lui se derulau fel de fel de întrebări şi scenarii, ca în filme. Biata Frusina, dacă ar şti că a fost măritată cu criminalul iubitului ei! Doamne, prin câte a trecut! Îl luă de umeri şi îl scutură de câteva ori:
-  Nebunule, ce te-a determinat să faci crima?
- De Frusina m-am îndrăgostit cum am văzut-o prima dată şi
am devenit partenerul ei la dansuri populare. Din zi în zi o iubeam mai mult, o visam şi noaptea. Când mi-a spus că are un prieten şi am aflat de George, am început să fiu gelos şi să-l urăsc pentru că eu o voiam pentru mine. L-am urmărit de multe ori când mergea la Frusina sau ieşeau împreună. În ziua aceea am ştiut că este singur fiindcă am văzut când i-au plecat părinţii de acasă, am urmărit totul. Poarta era descuiată şi am intrat. Totul s-a petrecut rapid şi fără urme, m-am asigurat că nu mă vede nimeni. Era ora când lumea era preocupată cu muncile pe lângă casă sau la câmp, când soarele încă nu ardea aşa de puternic. Avea un radiou scos pe verandă şi asculta muzică. Nu a simţit când m-am apropiat încet, am luat firul electric care alimenta pompa şi l-am băgat în priză pe când era aplecat peste pompă şi meşterea la ea. Am fugit imediat.

-  Criminalule! De ce a trebuit să-mi spui mie toate acestea? Nu îţi
este teamă ca te-aş putea denunţa la poliţie?

Petre nu mai avea lacrimi în ochi, rânjea, pur şi simplu:
- Nu, pentru că tu nu o să spui nimănui, nici chiar Frusinei!
Interesul tău, acum, este să te însori cu ea. Dacă i-ai spune lucrul ăsta s-ar putea ca ea să aibă un şoc şi ţi-ar părea rău să o pierzi. Este riscul tău şi nu cred că poţi să ţi-l asumi.
- Bine, dar aşa cum ai procedat cu George, aşa poţi face şi cu mine, să mă omori că ţi-o iau pe Frusina! Nu este un risc şi pentru mine?

Petre îşi schimbă glasul, privirea şi deveni un om plin de evlavie:
- Alexandru, eu nu aş mai putea face crime! M-am întors din comă alt om. Poate că Dumnezeu aşa a vrut ca să îmi revin şi să-mi ispăşesc pedeapsa aici, pe pământ, să devin credincios, să mă fac popa şi să fac lucruri bune. Încă mai port acest coşmar cu mine. Dacă ţi-am mărturisit despre crimă, am făcut-o ca să mă eliberez şi în faţa ta, ca o mulţumire că m-ai salvat de la înec. Se vede că încă mai am până voi obţine iertarea păcatului de la Dumnezeu. Puteam să mă iau cu tine la bătaie, puteam să îţi dau vânt în apă şi să nu te salvez aşa cum m-ai salvat tu. Eu, chiar nu ştiu să înot; de mic mi-a fost frică de apă.
-  Eu ştiu să înot, nu ar fi fost cazul să mă salvezi tu. Şi nici nu-mi vine să cred tot ce mi-ai spus!

- Ca să te convingi, îţi voi da dezlegare să te însori cu Frusina şi voi fi de acord cu divorţul. Îmi voi continua studiile teologice şi numai Dumnezeu va şti ce va urma. Promit că nu o să vă deranjez niciodată cu nimic. Vreau să ne salutăm când ne întâlnim. Dumnezeu m-a salvat a doua oară de la moarte şi mi-a arătat că trebuie să-mi îndeplinesc misiunea pe care am început-o. Îţi mulţumesc că ai fost lângă mine şi ai participat la această minune.
Alexandru nu-şi mai găsi cuvintele ca să poată să îi răspundă. Se sculă , dădu mâna cu el în semn de rămas bun şi plecă. Se întoarse din drumul lui şi se duse acasă să se schimbe de hainele ude. Se grăbi să nu piardă întâlnirea cu preşedintele CAP-ului şi apoi trebuia să treacă pe la Frusina, la primărie, aşa cum îi promisese. Nu mai avuse timp să culeaga flori de câmp, aşa că lăsă pentru duminică, înainte de a merge la ea, la masa de prânz.
Deşi întârziase cu o oră la întâlnirea cu preşedintele, îl găsi pe acesta în birou. Se scuză şi îi spuse că fiica lui nu s-a simţit bine în dimineaţa aceasta şi a trebuit să stea cu ea, s-o îngrijească. Preşedintele observă că ceva nu este în regulă, dupa expresia feţei. Nu l-a mai întrebat nimic şi au pus la cale toate detaliile în privinţa achiziţionării taurinelor. Ca să îi mai distragă atenţia de la grijile cu fiica, preşedintele îl invită la o bere. Alexandru refuză politicos pe motiv că mai are şi alte treburi.
În drum spre primărie se tot gândi la ceea ce i se întâmplase şi nu-i venea să creadă, parcă i se întâmplase totul într-un vis, era ceva ce nu putea să explice nimanui în cuvinte. Îsi propusese să îngroape această poveste definitiv, ca şi cum nu i se întâmplase. Voia să pară vesel în faţa Frusinei. Astfel, se gândi că acum, drumul spre ea este liber şi nimeni nu le mai poate împiedica înfăptuirea căsătoriei.
O găsi pe Frusina la birou bătând de zor la maşina de scris o cerere pe ca i-o dăduse primarul de urgenţa. Îi dădu bineţe, se apropie de ea, o săruta pe obraz şi se scuza că nu i-a adus flori.
- Nu este nimic, voi mai avea ocazia să primesc flori de la tine. Ia loc. Mai am un pic şi termin această cerere după care vom sta de vorbă.
După câteva minute, cererea era gata. Se duse cu ea la primar şi se întoarse numaidecât în birou.
- Gata. Acum sunt la dispoziţia ta, glumi Frusina.
- Mai este valabilă invitaţia ta de duminică la prânz? Vreau să ştiu ce program îmi fac, glumi Alexandru.
- Stai să mă gândesc! Ţi-am făcut eu vreo invitaţie la prânz? Cu ce ocazie? glumi ea.
- Cu ocazia…dezlegării la peşte! Poate îl facem să vorbească în locul nostru!
- N-o să poată, este deja sacrificat! zâmbi Frusina. Cum să nu fie valabilă invitaţia? Nu te-am invitat chiar eu, duminică, la masa de prânz să ne înfruptăm din peştele prins de noi? Şi tata te aşteaptă la un pahar cu vin alb, din ăla de anul trecut, păstrat în crama lui din beci!
Alexandru arăta altfel la faţă, acum. I se lumină chipul de fericire că este în armonie cu Frusina.
Nu stătu mult. Încă mai era sub influenţa a ceeace i se întâmplase şi nu voia să-i povestească despre întâlnirea cu Petre.
- Atunci, aşa rămâne, pe duminică! Nu mai stau pentru că mai am
nişte treburi de rezolvat.
Toată ziua şi noaptea se frământă dacă să-i spună Frusinei că Petre este criminalul lui George.

(este un episod luat aleatoriu din nuvela "Destine" pe care am terminat-o si pe care o voi publica anul acesta)