Destine

[Vasilica Ilie]

Viaţa alături de Petre era ca pe valuri; când mai bună, atunci când Petre nu se îmbăta şi îi părea rău întotdeauna pentru faptele săvârşite la beţie şi mai rea când acesta bea mult şi nu ştia ce face şi ce zice. De fiecare dată Frusina înghiţea mizeriile lui şi amâna plecarea de acasă în perioadele bune, dintre ei. Trebuia să aibă curaj să-şi ia viaţa în propriile mâini şi să se decidă odată pentru totdeauna să-l părăsească pentru că nu mai suporta jignirile lui.

A venit toamna, perioada culesului viei şi a porumbului de pe câmp. Aproape că devenise o obişnuinţă să-şi ia concediul de odihnă în această perioadă, ca să ajute la cules.
Petre a găsit oameni să-i ajute, printre ei aflându-se şi o femeie destul de tânără care făcuse un copil din flori şi care muncea cu ziua pe la câteva familii să-şi poată creşte copilul. Frusina a ajutat-o mereu cu bani şi hăinuţe pentru copil şi chiar l-a botezat pentru că nu voia nimeni să i-l boteze. O chema de câte ori avea nevoie să o ajute când făcea curăţenie generală; să-i lipească cuptorul de pâine care se afla în curte sau să-i văruiască prin camere, de obicei, primăvara, înainte de Paşti sau o chema când era de sapă prin grădina de legume sau la vie.
Au plecat cu toţii la cules de porumb, în remorca ataşată de tractor. Vremea frumoasă de afară te scotea din casă, la muncă, astfel că, pe uliţele satului se auzeau huruiturile roţilor de la căruţe, semn că mai toată lumea profita de vreme şi ieşiseră la cules. Ajunşi la faţa locului, s-au împărţit pe rânduri, fiecăruia revenindu-i câte două rânduri. Petre culegea pe rândurile de la o margine, alături de el, femeia aceea tânără, apoi urmau oamenii angajaţi cu ziua, Frusina cu Gheorghe la celălalt răzor, cuprinzând astfel, toate rândurile de porumb. Erau bucuroşi că o să termine până seara şi pot căra şi din porumb, acasă. Rândurile erau foarte lungi, aşa că, atunci când au trecut de jumătatea distanţei de cules, s-a făcut ora prânzului. Frusina i-a anunţat că merge să pregătească masa iar ei să vină după un sfert de oră, când crede că va fi gata.  A găsit un loc lângă o fântâna din apropiere, la umbra unor salcâmi şi a aşezat masa cu tot ce adusese de acasă, nelipsind faţa de masă cu ştergare la fel, ţesute chiar de ea, în război, obicei al locului pe care şi l-a însuşit de când era copil. Oamenii au început să vină la masă, s-au spălat pe mâini şi s-au aşezat să mănânce, lipsind doar Petre şi femeia tânără. Frusina se duse să-i anunţe încă o dată, “poate- se gândi ea-  nu au auzit când i-am strigat la masă”. Apropiindu-se de locul unde îi lăsase, Frusina auzi zgomote, gemete. Încetini pasul şi când se apropie mai mult, nu-i venea să creadă ce văzu; cei doi făceau dragoste, pe jos, în lanul de porumb. Fugi repede să nu o bănuiască cei doi că i-a văzut. Frunzele uscate care căpătaseră rigiditate din cauza razelor soarelui care dogoreau la prânz, au zgâriat-o pe faţă în aşa fel încât i-a dat sângele. După câteva minute bune au sosit şi cei doi. Erau aprinşi la faţă.
- Ia-uite, poftă bună, noi nu am auzit când ne-ai strigat la masă!
Am observat că era linişte în jurul nostru şi abia atunci ne-am dat seama că aţi plecat la masă, zise Petre. Dar tu, ce-ai păţit la faţă, Frusino, de îţi curge sânge, te-au alergat hoţii prin porumb?
Ea nu spuse nimic. Înghiţi cu noduri toată mâncarea. Era picătura care umpluse paharul. Abia aştepta să aibă o discuţie cu Petre şi să-i spună în faţă că îl părăseşte. Nu mai putea să îndure şi această umilinţă.
Au terminat de cules şi au încărcat din porumb, cât a încăput în remorca plină, ochi. Au rămas grămezi destule pe câmp dar s-au întors bărbaţii ca să-l care. Frusina i-a dat banii femeii pe ziua lucrată şi, înainte să plece îi spuse:
- Astăzi v-am văzut în porumb. De cât timp mă înşelaţi?
Femeia se înroşi la faţă şi răspunse cu capul în jos:
- Doar de două ori s-a întâmplat, acum şi o dată când aţi fost
certată cu el. A venit la mine şi mi-a spus că nu mai dormiţi cu el în pat şi n-a plecat până nu m-am culcat cu el. Promit că nu o să se mai întâmple. V-am făcut să suferiţi şi îmi pare rău pentru că aţi fost bună cu mine şi cu copilul meu. Vă rog să mă iertaţi! Îi luă mâna Frusinei şi o sărută.
- Eu te iert, că îmi este milă de tine şi de copilaşul care nu are
nicio vină. Poate că ai făcut asta fiindcă eşti prea tânără şi credulă, dar nu ştiu dacă Dumnezeu te va ierta. Am să te rog să nu mai vii pe aici, iar pentru copil o să am grijă să nu îi lipsească nimic. O să te chem la primărie din când în când, să-ţi dau câte ceva pentru el.
- Săru’ mâna, vă rog să mă iertaţi încă o dată, spuse aceasta şi
ieşi din curte, aplecată de spate.
Frusina se hotărâse; îl va părăsi pe Petre chiar a doua zi. Voia doar să aibă cu el o discuţie faţă în faţă, să vadă dacă are curajul să-şi recunoască fapta. După ce Petre se spălă şi mâncă, se aşeză în pat.
- Doresc să am o discuţie cu tine, chiar în noaptea asta, nu
mai amân şi vreau să fii sincer cu mine. De când mă înşeli cu această femeie care a fost la noi, la cules de porumb?
- Văd că ai chef de scandal, acum, când nu am băut nimic şi sunt
obosit. Culcă-te, femeie, mâine avem treabă să băgăm porumbul în porumbar!
- Nu vreau să mă culc până nu îmi spui adevărul! Depinde foarte mult de tine, cât eşti de sincer!
- Frusino, eu nu te-am înşelat cu nimeni şi dacă mai insişti, îţi dau
un dos de palmă de nu te vezi! Eşti nebună, femeie, ce ai?
Frusina nu spuse nimic şi plecă în casa mare să se culce, hotărâtă  ca a doua zi să îl părăsească definitiv. Ar fi plecat acum dar nu voia să-l sperie pe tatăl ei fiind o oră destul de târzie.
Se duse şi se culcă în casa mare, cu poza lui George la piept, suspinând de atâta plâns.
Petre nu putu să doarmă şi veni peste ea. Dădu plapuma la o parte cu intenţia de a face dragoste cu ea. Frusina se feri şi îi căzu poza lui George pe pat. Înnebunit de gelozie, când văzu poza, o luă, o rupse în bucăţele.
- Tu vorbeşti de înşelat? Tu, care nu ai fost fată mare când te-am luat şi nu m-ai iubit niciodată? Tu, care nu eşti în stare să-mi faci un copil? Dormi cu poza lui George şi pe mine mă laşi să dorm singur?! Tu nu vezi că nu eşti sănătoasă şi mă acuzi degeaba, că te înşel? Poate tu mă înşeli cu popa, că mergi în fiecare duminică la biserică şi îţi aranjezi întâlniri cu el!
Frusina care se ştia curată şi nevinovată, mai ales că văzuse scena din porumb, fierbea de furie dar şi de durere că îi rupsese singura poză pe care o mai avea cu George. Nu se stăpâni.
- Ştiai cum sunt înainte de a mă lua, că George a fost iubitul meu şi trebuia să ne căsătorim! Eşti cel mai rău bărbat din lume şi Dumnezeu va avea grijă de tine că îţi baţi joc de mine! Nu vreau să te mai văd niciodată! Mâine am să te părăsesc! Nu mai vreau să stau cu un beţiv, curvar şi bătăuş în casă!
- Ce-ai spus? Na, să te saturi, să vezi cât sunt de bătăuş!

 Şi îi dădu palme peste faţă, peste corp, peste tot, fără să ţină seamă. Frusina se simţea fără puteri în faţa unui asemenea animal. Ridică mâinile să se apere. Abia putu să se târască până pe marginea patului şi să se ridice. Apoi, reuşi să fugă afară aşa cum era, în cămaşa de noapte şi desculţă, spre casa tatălui ei care locuia aproape. Gheorghe se sperie când o văzu aşa, în plină noapte şi cu sânge pe faţă. Din cauza palmelor luate, zgârâieturile de pe faţă pe care le căpătase în porumb se deschiseseră şi sângerau. Gheorghe se făcu alb ca varul şi de furie luă o coadă de lopată pe care o avea la îndemână şi vru să plece spre casa lui Petre.
– Tată, te rog, lasă-l în pace, este mai puternic decât matale şi nu vreau să păţeşti ceva. Este nebun, cu asemenea om nu trebuie să te pui. Trebuia să-l fi părăsit mai demult!

- Draga tatii, draga tatii, ce soartă ai avut! Într-o zi am să-l omor cu mâinile mele pe neisprăvitul  ăsta!

Frusina a rămas la tatăl ei urmând ca a doua zi să meargă să-şi ia îmbrăcămintea.
Deşi Gheorghe bănuia care a fost motivul pentru care s-au certat, fiind de faţă pe câmp, când Petre a venit cu femeia aceea tânără la masă mult prea târziu, nu aduse vorba de acest fapt.
- Dacă te-ai hotărât să pleci de la el definitiv sunt de acord cu tine dar vreau să stau de vorbă cu el, mâine.
- Cum crezi, dar nu cred că ai cu cine, mai ales dacă îl vei găsi băut.
A doua zi au mers împreună cu câteva sacoşe să încarce lucrurile de îmbrăcat ale Frusinei. L-au găsit pe Petre treaz.
- Vreau să stau de vorba cu tine! Ţie îţi place cum arată fata mea la faţă?
Acesta se uită şi, într-adevăr, Frusina arăta rău de tot la faţă: în afară de zgârieturile provocate de frunzele lanului de porumb prin care alergase când i-a văzut pe cei doi făcând dragoste, avea şi nişte vânătăi de la palmele date de Petre cu multă ură şi înverşunare, în seara din urmă.
- Nu-mi place, dar ea a căutat-o cu lumânarea! Mie îmi reproşează că am înşelat-o şi pe ea am găsit-o cu poza lui George la sân!
- Ăsta nu este un motiv să o loveşti aşa de tare! Ştii foarte bine că George este mort, de ce te-ar deranja poza lui? Spui că nu ai înşelat-o. Noi suntem orbi, ne prosteşti în faţă? Chiar, nu ţi-e ruşine să mă minţi şi pe mine, în faţă, om în toată firea, hai? Aseară nu m-a lăsat Frusina, dar te altoiam să mă ţii minte, neobrăzatule! Tu nu o meriţi pe fata mea! De azi înainte să nu te mai văd, să mă ocoleşti, că nu ştiu ce-ţi fac- zise Gheorghe, care fierbea de furie.
- Ha, ha, ia-uite la moş Gheorghe ce tare se dă! Numai dacă te ating cu un deget cazi jos, dar nu mă pun la mintea ta!
Gheorghe nu zise nimic. Împreună cu Frusina au mers în cameră şi au umplut sacoşele cu lucrurile de îmbrăcat.
- Ce faci Frusino, mă părăseşti? Vrei să bagi divorţ de mine? Peste puţin timp sunt sigur că o să vii înapoi şi nu te mai primesc eu! Femei sunt destule în sat nemăritate, o să-mi găsesc una foarte repede şi mai tânăra decât tine.
Frusina nu îi răspunse, îşi luă lucrurile şi plecă fără să se mai uite la casă, la munca ei, pe care le lăsa în urmă. În afară de îmbrăcăminte nu a atins niciun obiect. Era hotărâtă să bage divorţ şi să termine cu el definitiv.
Petre rămase singur şi pe gânduri. Nu-i venea să creadă că este părăsit. Îşi aduse o sticlă de vin din beci şi îşi înecă tristeţea în vin. Nu făcu nimic toată ziua. Porumbul rămăsese stivă pe bătătură. De mâncare nu se atinse deşi avea frigiderul plin. Frusina gătise mai multă mâncare fiindcă avusese oameni la cules de porumb. Adormi pe masă. Când se trezi, simţi nevoia să fumeze. Plecă în sat să cumpere ţigări. Se apucă din nou de fumat. Apoi, în drum spre casă, se abătu pe la femeia tânără cu copil mic.
- Ce cauţi, Petre, la mine? Du-te la nevastă-ta, că ştie de noi, ne-a văzut în porumb, m-a întrebat şi eu i-am spus adevărul.
- M-a părăsit de tot, a venit să-şi ia lucrurile, astăzi! În noaptea asta, dorm la tine.
- Nu poţi, că vine mama pe la mine. Nu vreau să mai vii că şi aşa
mi-e ruşine să mai dau ochii cu soţia ta, după cât a fost de bună cu mine şi cu copilul meu!
- Ia-uite, nici tu nu mă mai vrei, până acum îţi eram drag, m-ai primit la tine, acum mă dai afară! Bine, o să mă cauţi tu şi nu o să te mai vreau eu! V-aţi făcut toate, ale dracului! Şi ieşi pe uşă afară, mânios. Aprinse o ţigară şi merse acasă. Nu avea chef de nimic. Pe masă văzu sticla de vin şi se apucă din nou să bea. Îi venea să meargă la Frusina să îşi ceară iertare dar îi era teamă că Gheorghe nu îl va primi în curte. Nu era încă ameţit. Se duse la părinţii lui şi le spuse că l-a părăsit Frusina. Mama lui îl întrebă, de ce iar el nu-i spuse adevărul că este vinovat că o înşelase, îi zise numai că s-au certat şi că i-a dat o palmă.
- Şi numai pentru o palmă a plecat de la tine, maică? Lasă, că mâine merg eu la ea şi o să stau de vorbă, ca între femei. Ai mâncat?
- Nu mi-a fost aminte să mănânc singur.
- Atunci, nu mai bea pe stomacul gol! Haide, să îţi pun să mănânci, că uite în ce hal arăţi! Apăi şi Frusina, repede se mai supără, în loc să-şi vadă de casă şi să aibă grijă de bărbatul ei, pleacă de acasă ca nebuna şi îmi lasă băiatul să sufere.

P.S. Este un episod din nuvela mea pe care vreau sa o editez si sa o lansez anul acesta.

[Petru Făgăraş]

Felicitari Vali! E minunat ce ai scris. Cu un pic de imaginatie, am avut in fata mea un scenariu de film si am vizionat viata satului romanesc, asa cum era odinioara si cum e si astazi.Mari schimbari nu s-au prea produs. Abia astept sa vad volumul si astept continuarea la nuvela postata. Noapte buna!

[Rodica Martinescu]

Viata satului romanesc intotdeauna a fost un nesecat izvor de inspiratie pentru toti marii nostri scriitori.Modul in care ai povestit m-a facut sa traiesc evenimentele petrecute alaturi de personajele tale,oare nu asta e talentul ? Daca  l-am citit la prima ora a diminetii cind nici cocosii nu au cintat ,vorbele tale ,pina la ultimul cuvint inseamna ca  fragmentul a fost ca o poveste de la tara bine redata.Te felicit si eu draga mea !

[Vasilica Ilie]

Petru, multumesc pentru lectura acestui episod. Pai, actiunea se desfasoara la sfarsitul secolului XX,  pe vremea comunismului, cand existau CAP-uri si cand Ceausescu le daduse acea "complectare", 50 de arii pentru fiecare ca sa si le munceasca singuri. Ma bucur ca aceasta scriere a mea te-a dus in urma cu cativa ani si ti-ai imaginat viata de la tara. Am postat acest episod aleatoriu, din nuvela, am sa mai postez doua tot asa aleatoriu, nuvela mea se intinde pe o suta de pagini. Aleg doar aceste trei episoade pentru ca mi-as dori ca atunci cand va fi tiparita sa o cititi cu totii pe hartie...Iti doresc un week-end minunat!

[Vasilica Ilie]

Rodica, imi pare nespus de bine ca ti-a placut acest episod din nuvela mea si iti multumesc ca nu l-ai ocolit si ca ai lasat si semnul de citire. O zi frumoasa!

[Vasilica Ilie]

Maria, mie mi-au placut romanele scriitorilor clasici si m-am gandit ca n-ar fi rau sa scriu si eu o nuvela in stilul traditional al oamenilor de la tara fiindca copilaria acolo mi-am petrecut-o si izvorul meu de inspiratie este nesecat. Am si niste file de jurnal pe care le voi strange intr-o carte. Multumesc, draga mea, ca ma citesti constant. Cu drag si prietenie, Vali