Decembrie

[Mihaela Moşneanu]

Decembrie curge lin pe drumul nostru

chiar dacă-l înţeapă frigul cu colţii viscolului

pentru că acestuia din urmă îi ies prima oară

măselele de minte caninii şi restul

că dacă viscolul n-are măsură şi potriveală

prin locurile pe unde iarna trece mănată

de neaua albă de sărbători şi de anii

ce se succed prin viaţă şi spaţiu

atunci el curăţă microbii şi bate covorul

pământului cum poate până-n martie când soarele

îşi mângâie razele şi le-ntoarce spre noi.

E regele sărbătorilor începând cu

prima zi a lunii unul din strămoşii timpului

ce primeneşte suflete prin (re)naşterea

Fiului şi venirea moşilor ce-aduc

cadouri sau nimicuri materiale dar

tot aduci sărbătoarea pentru

fiecare într-un fel sau altul fără condiţii.

Pomii de Crăciun şi instalaţiile mai reuşesc să

descompună muşcarea gerului în uitare atunci când

omul se plimbă pe străzi şi prin centrele localităţilor

făcându-l să se bucure de lumini şi de legendele

lui Moş Nicolae şi-a lui Moş Crăciun

de naşterea lui Iisus într-o iesle

despre ,,cei trei magi de la răsărit'' şi să nu uit

de vestiţii şi superbii colindători

care sunt sau nu primiţi de oameni

dar care nu se lasă de colindat

de dragul sărbătorii sau de-al primirii.

Nici dealurile şi munţii nu-i lasă mai prejos

pe oamenii care se-mpătimesc după neaua albă

schi boburi şi-alte sporturi sau plimbări

prielnice iernii albe şi geroase.

Aşa că dragă Decembrie

plin de ger şi căldură sufletească

ai venit pe drumul nostru lin şi tot aşa

vei pleca o dată cu anul acesta

aducându-ne un altul pentru a ne trăi

în continuare viaţa sau nu

numai Dumnezeu şi timpul ştiu răspunsul.

Mihaela Moşneanu