De-a lungul unei vieti

[blaga valeriu-catalin]

De-a lungul unei vieti atatea intrebari

Ne poarta mintea noastra pe multele carari

Tesute de hazard,sau poate de destin

Uitand ceea ce suntem pentru ce-am vrea sa fim.

E drumul tare lung si calea-ntortocheata

Ajungem prea tarziu,sau poate niciodata

Caci saraci in spirit,maestri in confuzii

Pornim la drum ca sclavi ai unor vechi iluzii.

Si cautam raspunsuri in cele patru zari

Purtand cu noi aceleasi eterne intrebari

Sperand ca intr-un munte,retras sa mediteze

Se afla un sihastru ce-o sa ne lumineze.

Sau poate-ntr-un altar,ori poate intr-un templu

Gasi-vom vreo sutana demna de exemplu.

Noi nu putem cuprinde cu-al nostru intelect

Pe Dumnezeu ca stare si nu ca pe-un obiect

Si nu IL vom pricepe si nu IL vom cunoaste

Cat timp plangem la ziduri si ne rugam la moaste.

Ne nastem toti egali,dar iata,devenim

Ceea ce ne convine,nu ce-am putea sa fim

Desi nascuti din Tatal si mostenind Divinul

Urmam cararea larga asemeni cu strainul.

E trupul,templu sfant si-n el salasluieste

Suflarea CeluiUnic,al Celui Care Este,

Dar fricile din noi ne-mbolnavesc fiinta

Si-n loc sa dobandim,noi ne cersim credinta.

Zadarnici pelerini tot colindam prin lume

Sa intalnim pe Domnul intr-un punct anume

In loc sa-nchidem ochii calatorind apoi

Catre acel Divin ce locuieste-n noi

Oprind mintea sa zburde,uitand putin de frici,

Putem sa fim oriunde,cum totul e aici.

Ne chinuie launtric un dor de mantuire

De-a lungul unei vieti anosta si subtire

Si cerem nemurirea,dar fatalisti ai sortii

Ne insoteste-n viata suflarea rece-a mortii.

PS.

Fiorul cel dintai,ce-l chemi si suie,suie

Noi nu l-am cunoscut si l-am batut in cuie