De-aş fi...

[Spiridon Elena]

Luna de-aş fi pe cer
şi raze-aş înfăşa,
la geamul tău, cu grijă,
toate le-aş revărsa.

să îţi mângâie faţa,
aşa cum mâna mea
te-ar alinta cu vrajă,
de-aş fi stăpâna ta.

De -aş fi eu vântul,
m-aş furişa prin noapte,
şi somnul cel duce
ţi l-aş trezi cu şoapte.

Cuvinte nerostite,
ce vieţii dau aromă,
să le adun pe-o gamă,
încet să te adoarmă.

De-aş fi eu soare,
căldură nu aş da,
să te cuprindă frigul,
să-mi ceri căldura mea.

Să cauţi iar scânteia
ce-n mine-o ogoiam,
să laşi pe buze roua,
să fii din nou balsam.

Aş vrea să fiu o ploaie
după o zi toridă;
să cad cu picătura
şi dor să te curprindă.

Să simţi cum creşte-n tine,
şi flori, şi fluturaşi,
pe-a verdelui covor,
s-avem aceiaşi paşi.

Dar nu-s nici vânt, nici soare,
nici ploaie şi nici lună;
sunt pustnica-n lucarnă
şi-a gândurilor strună.

6 mai 2012