Copacul din bloc

[Cristina Mariana Bălășoiu]

      A treia zi de Paști, toată lumea își reia activitatea de zi cu zi. Vremea afară era ploioasă, urâtă și friguroasă, cu toate că suntem la începutul lunii mai.La munte chiar ningea, iar la câmpie picăturile de ploaie udau cu sete ramurile copacilor, mașinile și pământul.Din casă îmi plăcea să ascult zgomotul ploii, cum se umplu vârfurile ierbii în gură de apă, cum se scutură copacii de vânt...

        În această dimineață, m-am trezit mai târziu, pe la ora unsprezece. M-am spălat pe față și mă îndreptam spre bucătărie să-mi fac cafeaua, când...sună telefonul:

        -Ești acasă?

        -Da.

        -Pot veni și eu la baie?

        -Ce mai stai?

La câteva minute,  femeia de serviciu care mătura scările la bloc intră val vârtej și croită pe fapte.

-      Ce făcuși Tino, de curg apele de pe tine?!

-      Intrai la servici la ora 8 și 30 de minute în tură și mă apucai de măturat la scări.Urcai în blocul pe care îl ști din stație, turnul de lângă leagăne, cărai la iarbă cu sacul de gunoi, urcai, coborâi,....urcai, până ajunsei  pe la etajul opt. Aici mi se minunară ochii de ce putui vedea!...

-      Tu, cari la iarbă când afară acum plouă cu găleata?Unde vezi tu iarbă pe alei și-n bloc?

-      Uiți că se pune iarbă la pragul casei, în zi de Paște?

-      Așa e!

-      Se iau și ele o mână  și se pune pe preș la intrarea în apartament.

-      Știu asta.Și la noi este același obicei, cu toate că eu provin din zona de câmpie, iar tu, de la deal.

-      Ei! Unii locatari au luat parcă parcele cât cârămizile cu iarbă cu tot și au pus la uși, dar Ilie de la opt a întrecut tot blocul!...

-      Cum așa?

-      La ușă, la el, era un pui de salcâm plin de crengi,cu o tulpină groasă ca pe mână, coroana toată plină cu frunze la el, la ușă, iar cotorul la vecinul de lângă.Cum intrarea pe scări este îngustă,aceasta era acum ocupată de copacul cu frunze.Cum mă vezi pe mine că sunt de subțirică,la 106 Kg, un metru înălțime și dolofană...să mă fi văzut cum trăgeam de el pe scări și mă chinuiam să-l scot afară din bloc! Nici în containerul de gunoi nu am putut să-l bag de pufoasă ce-i era coroana și bogată în crengi!

-      Ha! Ha! Ha!...

-      Nu mai râde și tu!Se sparseră de râs și doamna la Asociație și colega de tură când le spusei despre Ilie.

Mă țineam de burtă și râdeam cu lacrimi, repetând:,,-Cu copacul în bloc!”O cunoșteam foarte bine pe Tina, ca femeie de servici în Asociație, are patru scări mici și două turnuri de zece etaje, la normă întreagă de opt ore. Ea ne mătură scara, dar și aleile din jurul blocurilor. Avea un fel  de a povesti și a rosti vorbele din gură, de credeai că ia casa foc , atunci când avea dreptate.

        -Și te văzu cineva?

-Apele curgeau după mine, ploaia mă uda și cei care treceau pe stradă , în loc să mă ajute și pe mine că sunt scundă și nu pot ajunge la containerul de gunoi, se opreau, râdeau, apoi își vedeau de drum! Doamne, ce noroc avusei cu tine, că ai fost acasă, că de nu...mai făceam și pe mine! Nu am unde să mă duc.Crede-mă! Știi ce greu îmi este?  Ioana nu era acasă, iar tu erai singura mea salvare.

-Ia loc și trage-ți sufletul! Îți dau un prosop și un feon să te usuci?

Până se ștearsă ea, termină de povestit cele întâmplate, cafeaua se făcuse pe aragaz.

-Mie să-mi pui puțin, cu zahăr!

-Bine.

Umplui ceașca mea dublă, cât o cană, apoi îi pusei Tinei.

-E bine așa? Ce-ai zice, acum,  în loc de zahăr să-ți pun sare?

-Cafeaua cu sare se bea, numai  atunci,  când ești beat,  ca să te trezești repede.

-Știu. Eu trebuie să mă opresc din râs. Nu mai pot! Vai , cât am putut să râd!

-Nu e pe creanga lui!...

-Un om normal,  nu ar face așa ceva. Mai aveam noi de cine râde, azi?

După ce terminarăm de sorbit aroma colorată din ceștile ispititoare, fiecare își văzu de treaba ei și greutățile zilei respective. Tina se întoarse la lucru, iar eu mă luai cu treburile casnice.