Cenaclul "Sunetul muzicii"

poezie, proză, muzică, pictură, fotografie, filozofie, evenimente culturale

 Am fost aidoma căutătorilor de aur. Aurul care zace în adâncuri... Am plecat la drum cu un rucsac în care am ghemuit copilăria, o bucăţică din satul meu, un mugur de speranţă şi peste el visul... Am păşit cu tot avântul anilor mei de atunci.
Drumul îmi părea o poiană scăldată în soare de primăvară iar eu călcam cu atenţie pentru a aduna în retină şi în inimă toată frumuseţea pe care o vedeau ochii mei. Uneori poposeam, îmi uneam trupul cu pământul, miroseam tufele de muşeţel şi priveam înaltul cerului desenat de câte un nor alburiu. Mă contopeam cu tot universul şi mă simţeam parte din el. Era o uniune care îmi umplea fiinţa de pace şi iubire.
Într-o zi am întâlnit un măceş plin de roze. Florile erau delicate şi simple iar în mijloc, lângă stamine, era o pată albă. Albul acela din interiorul florii mă fascina şi voiam să îl simt,să îl ating... M-am trezit zgâriată în palme, pe nas dar mai ales în tălpi. A trebuit să fac un popas lung pentru a-mi bandaja picioarele care nu mai puteau umbla.
S-a înserat! La poalele măceşului meu sta încolacit un şarpe pe care nu îl vazusem sau poate l-am crezut până atunci un toiag. Mi-a pus în palmele deja zdrenţuite o roză scuturată din măceş şi mi-a spus:
-Du-te cu Dumnezeu!
Roza era prea delicată să o pun în rucsac aşa că am făcut căuş din palme pentru a o proteja de bătăile vântului care din Zefir se transformase în Crivăţ.
Am plecat!
În întuneric poiana se transformase în junglă. Am început să învăţ alte legi şi alte lecţii. Lianele  îmi biciuiau faţa pentru că eram prea oarbă, jivinele îmi dădeau ocol pentru a mă înşfăca atunci când nu aveam un foc de veghe aprins, copacii erau atât de deşi încât de multe ori nu pătrundea lumina...

Mi-a fost sete şi am răbdat! Mi-a fost foame şi am adormit privind la floarea din palme. Ea m-a hrănit!
Uneori ploaia torenţială mă uda până în adâncuri şi atunci scoteam din rucsac bucăţica din satul meu, colţul de copilărie şi visul... Le uscam şi le aşezam la loc. Locul destinat aurului era întotdeauna gol. Doar câteva fire zăceau la fund cernute din apele întalnite în drum.
Paşii mi-au fost tot mai grei, peisajul se îngusta iar eu urcam tot mai anevoie. Veşmintele mele s-au uzat şi am pierdut în călătorie bucaţi din ele... Obosită şi zdrenţuită am făcut o colibă unde m-am adăpostit o vreme.
Am încercat să dorm dar blestemul aurului din adâncurile sufletului meu, mă chema, mă ispitea, urca în tulpinele pomilor şi curgea de acolo asupra mea ca un plânset de sirenă. Îmi tânguia numele prelung. Setea nu îmi dădea pace!
Am ieşit din coliba întunecoasă şi m-a izbit arşiţa soarelui. Lumina m-a orbit. Terenul era arid, se transformase într-un deşert cât vedeai cu ochii...
În zare, după ce multă vreme am orbecăit lovindu-mă de pietre şi alunecând în nisip, am gasit o oază. I-am simţit mirosul florilor sălbatice, i-am auzit glasul de izvor care curgea lin şi adăpa o vegetaţie luxuriantă.
M-am oprit şi eu şi am încercat să îmi spăl chipul. M-am oglindit în el. Izvorul meu, lacrimile mele...
Dintr-odată chipul mi-a întinerit. Susurul îmi doinea. De multe ori când îţi speli ochii, faţa şi sufletul la izvorul lacrimilor tale, se întâmplă un miracol. Am inceput să cânt. Am descoperit cuvinte care erau în adâncul meu, părăsite, uitate...
Tălpile s-au acoperit cu iarbă, roza şi-a deschis larg petalele către soare iar aerul s-a parfumat de la toate florile crescute şi înăbuşite atâta vreme în inima mea. Numai ochii mi-era frică să ii deschid. Dacă oaza este doar o iluzie? Oare ochii mei ştiau să vadă comoara? Şi când într-un târziu i-am deschis, primul lucru care l-am văzut a fost soarele. Din cupa lui poleită, lumina curgea acoperind totul cu aur.
Atunci am înţeles că m-am regăsit în sfârşit pe mine.

Vizualizări: 13

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cenaclul "Sunetul muzicii" !

Alătură-te reţelei Cenaclul "Sunetul muzicii"

Parteneri

Suflet si spirit de mediator

 ADEVǍRUL

ADVOCACY GRUP SEBES

advocacy.sebes@yahoo.com

                

ECHIPA

VIRGINIA - SMARANDITA BRAESCU


  

si PETRU FAGARAS,  creatorii retelei, administratori principali

 

NICK IOSUB

Administrator activitate

 

MARIANA DUMITRAN

Comentator texte

Activitatea Recentă

Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Vasilica Ilie
Apr 4
Pictograma profiluluiVasilica Ilie i-a dăruit un cadou utilizatorului Petrica Fagaras
Apr 4
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Vasilica Ilie
Apr 2
blaga valeriu-catalin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Balada unui orfan a utilizatorului blaga valeriu-catalin
Mar 26
CIOBOTARIU MARIA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Balada unui orfan a utilizatorului blaga valeriu-catalin
Mar 23
Utilizatorului blaga valeriu-catalin îi place postarea pe blog Balada unui orfan a lui blaga valeriu-catalin
Feb 26
Utilizatorului Petrica Fagaras îi place postarea pe blog Balada unui orfan a lui blaga valeriu-catalin
Feb 26
Postare de log efectuată de blaga valeriu-catalin
Feb 12
Utilizatorului blaga valeriu-catalin îi place postarea pe blog & de Ilinca Basarab a lui Petrica Fagaras
Feb 1
Utilizatorului Petrica Fagaras îi place postarea pe blog & de Ilinca Basarab a lui Petrica Fagaras
Ian 30
Postare de log efectuată de Petrica Fagaras
Ian 30
Lui Petrica Fagaras i-a plăcut profilul lui Faur Emilia
Ian 15
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Mediatorul cartii
Sep 18, 2023
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Dragomir Alina Simona
Sep 18, 2023
Utilizatorului CIOBOTARIU MARIA îi place postarea pe blog Zapezi de altadata a lui blaga valeriu-catalin
Sep 16, 2023
CIOBOTARIU MARIA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Imi ninge... a utilizatorului blaga valeriu-catalin
Sep 16, 2023
Utilizatorului CIOBOTARIU MARIA îi place postarea pe blog Imi ninge... a lui blaga valeriu-catalin
Sep 16, 2023
CIOBOTARIU MARIA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe-atunci a utilizatorului blaga valeriu-catalin
Sep 16, 2023
Utilizatorului CIOBOTARIU MARIA îi place postarea pe blog Pe-atunci a lui blaga valeriu-catalin
Sep 16, 2023
CIOBOTARIU MARIA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Veșnicie a utilizatorului zaxa monica
Sep 16, 2023

Forum

Nu v-am uitat dragii mei! De aceea, iata, va dedic "raiul lacrimei" mele de pe "plaiul meu românesc"!

Începută de Maria CROCY în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 4 Răspunsuri

Azi am gasit un mesaj, care mi-a provocat subit o durere.Indragita scriitoare,  Viorela Codreanu mi-a trimis un mesaj : "Ne-ati uitat cu totul ???" Desi…Continuare

Cuvinte cheie : ţară, cuvânt, iubire

Cura de gândire

Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Georgeta NEDELCU Iun 20, 2021. 24 Răspunsuri

 Apa are propria-i inteligență : sapă maluri;  hrănește; spală și înmoaie; debordează lin sau sălbatic; vindecă boli; evaporă și ascultă muzică (numai simfonie). Succederea unor emoții intense aduc…Continuare

Cuvinte cheie : crocy, maria, conștiință

Geometria cunoașterii (după „Ascunde poete întristarea” de Emanuel Pope)

Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Maria CROCY Oct 26, 2015. 15 Răspunsuri

Axă : cer –apă –pământ.Meridian – cuvânt necunoscut din unghi drept.Linia – curbă întinsă,…Continuare

Cuvinte cheie : întristarea, poete, ascunde

Zburați cu propriile voastre aripi

Începută de Bota Claudia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de CIOBOTARIU MARIA Feb 3, 2022. 4 Răspunsuri

Zburați cu propriile voastre aripiAutor: Claudia BotaZburați mereu în largul vieții,Cu…Continuare

Cuvinte cheie : zbor, aripi, poezie

SUFLETE BĂTRÂNE!

Începută de Smeu-Mare Elena în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Smeu-Mare Elena Dec 31, 2014. 4 Răspunsuri

SUFLETE BĂTRÂNE!Citesc Fie cuvintele unui filosof anonim, Fie frica din ochiul omenesc Care vede ce prompt îmbătrânim!Noi, Muritorii, trăim şi mult, dar şi puţin, Pe când cei pe dinăuntru goi Trăiesc…Continuare

DEFINIŢIE

Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Oct 26, 2015. 4 Răspunsuri

Iubirea ta... albă pasăre,minusculă,rotindu-se concentric în făptura mea.Iubirea mea...întinderea albastră,scăldând plaja sufletului tău,cu nisipuri aurii mişcătoare...Continuare

JUSTIFICARE

Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Aug 16, 2016. 4 Răspunsuri

Un fior străbate fiinţa,nostalgii şi-au făcut cuib în suflet,tristeţi...visări... cu chip de poezie,o pală de lumină înaripează clipa.Viaţa îşi deapănă firul...lumea de rostu-i îşi vedenumai…Continuare

PRIMĂVARA

Începută de Elena Buldum în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 3 Răspunsuri

Poema curt d’ELENA BULDUM traduït del romanés al català per PERE BESSÓestació de primaveraen les galtes rogesbotons de peoniesllagrimegenla rosada del matí***anotimp de primăvarăîn obraji roșiiboboci…Continuare

Iarna

Începută de Mariana Bendou în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Bendou Dec 26, 2014. 2 Răspunsuri

Iarnã, du-te!…Continuare

Cuvinte cheie : 2014, Bendou, Mariana, iarna

COLAJ ...in versuri

Începută de Aida Zaharia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Aida Zaharia Feb 5, 2022. 2 Răspunsuri

SUFLET PERECHE Mi-ai intrat în sufletîn miez de octombrie,Te-ai furișat în adâncul…Continuare

© 2024   Created by Petru Făgăraş.   Oferit de

Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor