poezie, proză, muzică, pictură, fotografie, filozofie, evenimente culturale
Mi-am pus numele în faţa cuvintelor
apoi am ales verbele care mă iubesc,
pe file albe gândurile îşi refuză tăcerea
dar rămân nescrise.
De când m-am înrolat în muritorii de rând
în casa sufletului am avut linişte,
nicio apă nu şi-a făcut de cap deşi malurile sunt surpate
şi sălciile adoptă păsări de noapte,
străzile urcă spre oraşul vechi.
inima mea tânără a rămas pe o bancă de lemn
care nu mai este,
a rămas doar amintirea fluidă ca o miere
ce curge prin timp.
Lumea s-a schimbat, a căpătat altă mască,
dar s-a îndepărtat de sine.
Caut alte forme de exprimare
prin care să mă împlinesc în ceea ce cred.
Îmi pare rău pentru nepăsarea în care locuim
izolaţi în aerul plin de temere
în care rămânem goi în singurătate,
fără dragostea pusă la dospit
în lăuntricul mort de viu.
Nimeni nu ne iartă de lipsa de curaj
de a trăi clipa fulminant
ca pe o comoară ce se pierde,
avem fiecare şi minte şi braţe
care pot fi folosite când se impune.
Demult în mine creşteau munţii
azi tac şi alunecă
pe văile celeste.
Începută de Maria CROCY în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 4 Răspunsuri 8 Îi place
Azi am gasit un mesaj, care mi-a provocat subit o durere.Indragita scriitoare, Viorela Codreanu mi-a trimis un mesaj : "Ne-ati uitat cu totul ???" Desi…Continuare
Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Georgeta NEDELCU Iun 20, 2021. 24 Răspunsuri 7 Îi place
Apa are propria-i inteligență : sapă maluri; hrănește; spală și înmoaie; debordează lin sau sălbatic; vindecă boli; evaporă și ascultă muzică (numai simfonie). Succederea unor emoții intense aduc…Continuare
Cuvinte cheie : crocy, maria, conștiință
Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Maria CROCY Oct 26, 2015. 15 Răspunsuri 2 Îi place
Axă : cer –apă –pământ.Meridian – cuvânt necunoscut din unghi drept.Linia – curbă întinsă,…Continuare
Cuvinte cheie : întristarea, poete, ascunde
Începută de Bota Claudia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de CIOBOTARIU MARIA Feb 3, 2022. 4 Răspunsuri 5 Îi place
Zburați cu propriile voastre aripiAutor: Claudia BotaZburați mereu în largul vieții,Cu…Continuare
Începută de Smeu-Mare Elena în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Smeu-Mare Elena Dec 31, 2014. 4 Răspunsuri 5 Îi place
SUFLETE BĂTRÂNE!Citesc Fie cuvintele unui filosof anonim, Fie frica din ochiul omenesc Care vede ce prompt îmbătrânim!Noi, Muritorii, trăim şi mult, dar şi puţin, Pe când cei pe dinăuntru goi Trăiesc…Continuare
Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Oct 26, 2015. 4 Răspunsuri 7 Îi place
Iubirea ta... albă pasăre,minusculă,rotindu-se concentric în făptura mea.Iubirea mea...întinderea albastră,scăldând plaja sufletului tău,cu nisipuri aurii mişcătoare...Continuare
Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Aug 16, 2016. 4 Răspunsuri 6 Îi place
Un fior străbate fiinţa,nostalgii şi-au făcut cuib în suflet,tristeţi...visări... cu chip de poezie,o pală de lumină înaripează clipa.Viaţa îşi deapănă firul...lumea de rostu-i îşi vedenumai…Continuare
Începută de Elena Buldum în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 3 Răspunsuri 4 Îi place
Poema curt d’ELENA BULDUM traduït del romanés al català per PERE BESSÓestació de primaveraen les galtes rogesbotons de peoniesllagrimegenla rosada del matí***anotimp de primăvarăîn obraji roșiiboboci…Continuare
Începută de Mariana Bendou în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Bendou Dec 26, 2014. 2 Răspunsuri 3 Îi place
Iarnã, du-te!…Continuare
Începută de Aida Zaharia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Aida Zaharia Feb 5, 2022. 2 Răspunsuri 3 Îi place
SUFLET PERECHE Mi-ai intrat în sufletîn miez de octombrie,Te-ai furișat în adâncul…Continuare
© 2025 Created by Petru Făgăraş. Oferit de
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cenaclul "Sunetul muzicii" !
Alătură-te reţelei Cenaclul "Sunetul muzicii"