Bioritm

[Angi Cristea]

pe strada pavată recent surâd gingaș porumbei
doar eu le văd retina/perlă a încrederii/
palmele muncitorilor se șterg aspre de cer
trec orice tristețe ca pe un nor spre nisipul efemer
din vitrine îmi zâmbesc pantofii Cenușăresei
rochia croitoresei este atât de zdrențuită încât
cuvintele scot limba printre franjuri

mă îmbie cu vin la taverne acru ca oțetul balsamic
poetul care își bea versurile dar nu își pierde mințile
este rege al cârciumilor în ziua de salariu
chelnerița nu-i primește banii de două ori
altfel cum ar mai scrie poezie dacă ar plati
iubirea și moartea tot de două ori ?

respir sațietatea vocalelor/obeze cu buze roșii/
mi-aș tatua într-o zonă crepusculară neîmplinirile
pe stradă plânge un câine care a uitat lătratul arhetipal
cu pisica portocalie în brațe o bătrână mângâie nepoții
imaginar

toarcem visele la umbra fetelor în floare
dă-le în dragostea mea de iluzii
viața trebuie tratată cu portfard
și cu sensiblu

mi-am încălțat orele de fericire
pentru plimbarea de zile amare
atât de dulce îmi clinchetesc consoanele
în rupte buzunare
surâd porumbeii lângă fântâna dorințelor

poetule,stai la masă cu îngerul tău
poate azi o să bei un litru cald de silabe
dar nu plăti de două ori
fentează o zi un anotimp un hău