Bate trecutul la porţile memoriei

[Nicolae Vălăreanu Sârbu]

După încleştarea din care am scăpat
meditez la ce urmează să se Întâmple
până la epuizarea tuturor consecinţelor
apoi aştept desfăşurarea imprevizibilă a lucrurilor
fără nicio temere
cu toată ambianţa asta sufocantă
în care nu mă recunosc.

Mă umplu cu zilele pierdute aiurea,
bate trecutul la porţile memoriei,
să mă descopăr născut
în această lume pedepsită de la început
cu păcatul de netăgăduit.
În emisferele mele totul se precipită
şi n-ajung la înţelegerea iertării.

În fiecare zi mi se înfige câte un ghimpe
într-un loc pe care nu-l ştiu
doar îi simt ascuţişul cum înţeapă-n trup
pe interior.
Nimic din mine nu rămâne intact,
cei ce nu m-aţi văzut demult
nu mă recunoaşteţi.
Pe acest circuit trec toţi oamenii
şi se grăbesc.