Autostop la kilometrul zero

[Angi Cristea]

ceasul tău plat serveşte
timpul hibernând platonic
în cochilia sinilie a secundelor schizoide 

mă descalţ de sandale
ca nişte fluturi orbi de lumină
sinceritatea cu aerul ei sacerdotal
mă lasă singură pe autostradă 

aici minutele trec cu 150 kilometri pe contrasens
orele miros afrodiziac ca şi asfaltul încins
topind inima aceea sterilizată
transplantată într-un suflet autostopist
/lumina raiului vine de la focul iadului/
nu se poate iubi în viraje
nici în sevraj
este nevoie de o chimioterapie agresivă
a sentimentelor 

ceasurile sunt refractare la timpul viitor
mecanismul lor înmulţeşte cu doi
secundele silfide
nu se întâmplă (mai) nimic pe autostrada morţii
îmi întâmpin iubirile cu număr
de înmatriculare impar
pasagere /ale sufletului meu aborigen / 

de ce ar fi pară o iubire pe viaţă
când mori totul devine impar
nici tu nu-ţi mai bei cafeaua
înghiţind pilula de singurătate
e simplu pe autostradă
se circulă pe ambele benzi
dar în sens contrar morţii

de unde vii tu
linia orizontului este curbă
timpul monologhează în butoiul lui
diogene rozându-şi unghiile
vântul îşi numără caii sălbăticiţi
cuvintele îţi învaţă retorica simplistă
de unde vin eu
vântul trage linii drepte între secunde strâmbe
cuvinte (de)pline colorează minute goale în curcubeu
ploile verii îşi revarsă magma
iubirii la kilometrul zero

hai să împărţim timpul
în emisfere /portocală
amară mirosind a lămai/
în iubire nu există sensuri unice
doar nişte sentimente pasagere pe autostrada
vie