Amurg al purităţii

[Andreea Timis]

          Simţi. Simţi şi tu frumuseţe, prospeţime, lumina diafană ce-ţi inundă intreaga fiinţă! Inspiri adânc. Ah...de cand o aşteptai!?Uite-o, acum a venit, e aici şi e întocmai asa cum ţi-ai dorit-o, cum ţi-o imaginai. A apărut subit, săptămâna trecută şi în scurt timp a luat în stăpânire totul, s-a făcut remarcată pretutindeni.

          Astenie!? Ce-i aia? Eşti mult prea fericit pentru a te putea gândi la aşa ceva. Clar, nu e pentru tine. Nu acum. Te preocupă doar ea. Care ea? Cine ţi-a cucerit definitiv întreaga faptura? Cine s-a lăsat aşteptată aproape un an? O ştii prea bine...e...doar EA...PRIMĂVARA...Şi-ţi place la nebunie. Adori să stai pur şi simplu sub mângâierea călduţă a firavelor raze, prea puţin puternice deocamdată. Pleaoapele îţi tremură, iar tu le ţi inchise şi absorbi din plin energia.

         Devii deodată melancolic, şi gândul îţi zboară la o altă EA, o "ea" de mult uitată, pierdută, ce a plecat acum multe primăveri. S-a dus, o ştii prea bine, nu s-a intors şi nici nu o va face vreodată. Iţi place sa te minţi ca se va intoarece, dar nu. A plecat prea supărată, şi nici măcar nu o meritai. Te-a iubit şi ai rănit-o...simţi asta prea târziu, mult prea târziu şi doar în absenţa-i. Pacat. Lângă tine fiind nu ai apreciat-o...regreţi dar totul e aşa departe! Şi totuşi, aşa, cu ochii închişi, trăieşti parcă aievea jocurile ei copilăreşti, retrăieşti momentele când venea pe furiş şi-şi strecura mâinile reci, albe si firave, asupra ochilor tăi. Te enervai şi îi reproşai imaturitatea, plângea, o mângâiai dar nu, nu o iubeai...iar ea tinea enorm la tine. Te voia pur, limpede, visător, aşa ca ea. Ai pierdut-o definitv şi iremediabil, căci ai izgonit-o! Da,...ţi-ai pierdut INOCENŢA!

          Mereu ai vrut să creşti, sa te maturizezi, sa nu te mai considere ceilalti copil. Acum nu mai esti copil....te bucuri? Ce ai câştigat? Nimic. Ce rost are să regreţi, să plângi absenta copilăriei, a grijilor? Eşti adult acum, e târziu pentru regrete....mergi doar înainte!