Amurg

[blaga valeriu-catalin]

O-nfiorare rece a amutit vazduhul,

Cand ostenita,ziua,si-a dat in zare, duhul.

Ca o aghiasma sfanta,coboara seara lina

Purtind in paru-i lung,trei raze de lumina.

Sunt razele codase,sunt ultimele trei,

Ce ziua insotesc,parand plecarea ei.

Se duc spre miaza-noapte,dar parca nu s-ar duce,

E totusi,prea devreme,de-acuma sa se culce.

In joaca lor prin ceruri se-arata uneori,

Razand cu dinti de aur,prin norii trecatori,

Ca trei copii strengari,intarziati pe plai

Se bucura de seara si de al verii rai.

Se bucura de Luna,de codrii,de izvoare,

Furand in zborul lor a verii sarutare

Care miroase-a izma,a fan si-a busuioc,

A gangurit de ingeri,si-a toate la un loc.

Purtandu-le pe palme,le dojeneste seara,

Ca e tarziu deja,si-a adormit si vara.

Se duc acum si ele trecand pe clare punti,

De roua impletita cu inaltimi de munti.

Si pacea cade sfanta,pe lume si pa flori,

Doar in zavoi se-ngana,trei priveghetori,

Iar cantul lor se pierde,departe in amurg,

Cum clipele,si ele,spre nefiinta curg.