Alandala vieţii

[Mihaela Moşneanu]

Oboseala urlă după multe zile şi nopţi prin oase

taie în carne vie cu tăişul stresului

ce-şi agaţă cârligele pe pleoapele grele şi trage

de membrele umane care sunt rătăcite prin locaţii

pe unde se munceşte sau nu

dar pe unde omul caută bunăstarea fizică şi psihică.

Banul mângâie puţine palme prea mult

încălzind cu fâşâitul lor timpanul urechilor

în timp ce majoritatea palmelor sunt uscate

de lipsa şi de dorul lor ce câteodată

se mai ascund vreo zi sau două până când

situaţia revine la normal ca de obicei.

Sănătatea suferă-n tăcere când omul o alungă

nedorindu-şi plecarea prea timpurie

din trupurile tinerilor inconştienţi şi sârguincioşi

ce visează cum bancnotele apar şi dispar

în tumultul planurilor scoase din lada frigorifică

a superficialului care compune în ziua de azi

multe caractere întâlnite pe stradă sau pe oriunde.

Se perindă omenirea să facă legătura cu orice disonanţă

gândind că XXI este secolul vitezei

că internetul îi învaţă şi că este înţeleptul

tuturor spuselor şi faptelor pe care le ilustrează

prin imagini şi videoclipuri pline de fraze şi gesturi.

Urile îşi târăsc minciunile şi invidiile

printre nimicniciile care ciugulesc puţin câte puţin

din sufletele care se vând pe arginţii euro dolari şi alte

valute râvnite în defavoarea leului pipernicit

de care numai numele e de el.

Mai calcă pe pragul omenirii şi moartea

care şi ea este scumpă pentru cei vii

în timp ce morţii merg să-ntâlnească Universul

după ce trupul lor devine lutul greu şi-nţepenit

în sicriul din lemn lăcuit pe care doar

fostul nume fosta dată de naştere şi de deces

rămân doar o dovadă în istoria oficială sau neoficială

a vieţii care îşi îndreaptă nepăsător paşii

călcând şi pe morminte şi pe străzi

cu capul sus şi cu privirea ţintită spre orizont.

Zâmbetele hohotele de râs lacrimile suspinele şi jalea

găsesc în fiecare clipă câte-o sursă de energie

pe care viaţa o acceptă fie că-i place sau nu.

Mihaela Moşneanu