Aici nu ştiu cum curg anotimpurile

[Nicolae Vălăreanu Sârbu]

Nu ştiu de ce pescuiesc în apele din mările tale
şi nu ajung pe nicio insulă de respiro,
am putea cântări trecutul şi prezentul
cu inimi de singuratici călători.

Trăirile mele măcinate de aşteptări
şi cântecele pe care le repet în fiecare seară
ar putea să-ţi dea de gândit
de ce scriu afară pe mal
sub o lună ovală nebotezată de nimeni.

Aici nu ştiu cum curg anotimpurile,
pare a fi unul singur, al nostru
cu îmbrăţişări lăsate pradă în fiecare seară
patimilor moştenite.

Nicio noapte nu are locuri de joacă
doar o hârjoană bezmetică ne stăpâneşte,
dar încetăm ruşinaţi,
aici ne vede Dumnezeu de foarte aproape
şi nu se cade să-l superi.

Dimineaţa bem cafeaua fierbinte,
dar mă sfiesc să-ţi ghicesc în ea,
tu ai putea să înterpretezi altfel gestul
aşa că te las în apele tale
până vine vremea să plecăm fericiţi
la nunta din cătunul dintre dealuri
unde povestea e şi mai halucinantă.