Adâncul iese la suprafaţă

[Nicolae Vălăreanu Sârbu]

În burta acestei femei destupate cu bisturiul
am descoperit alt alfabet al naşterii.

Dragostea ei prinsă pe umeraşe
mă îmbracă de sărbătoare continuă,
ea îmi ştie nevoile şi dorinţele nespuse,
mă primeşte lângă ea cu atâta seninătate
să-i simt cum o încearcă bucuria.

Nopţile şi dimineţile îmi şterg paloarea feţei,
mâinile ei dezmiardă cu iubire, aerul
în care viaţa prinde aripi şi se înalţă,
buzele-i poartă în şoapte sărutul şi liniştea
ca pe o boare care te învăluie
şi nu vei simţi decât o plăcere ascunsă
ce-ţi urcă difuză prin simţuri
cu o aromă sub piele.

Stimulii care-i răspund îi ştiu,
ochii capătă nuanţa care mângâie
prin ei adâncul iese la suprafaţă,
caută privirea
ce arde-n ea lumina
şi cu raze stăpâneşte orizontul.

Degetele tremurătoare ating cu bunătate, sufletul
şi fiorul care-l străbate zi de zi,
pune în mişcare drumurile
care nu se mai întorc,
aşază la loc pentru prima oară
mulţumirea aşteptată
din care curge mai departe izvorul
împlinirii de sine.