Accidentul

[Aurel Conțu]

La șapte fix sună telefonul. Nu trecuse o oră de când Alberta plecase la serviciu. Intervenise ceva neașteptat, care reclama prezența ei acolo. El rămase în pat să lenevească până la nouă și era fericit.

- Bogdan, tu ești?

Era vocea Cristinei, sora sa, asistenta.

- Da. Mi-ai și uitat vocea, bag de seamă!

- Lasă asta, Alberta a avut accident în zona Carrefour!

Amuțise.
- Ești sigură? reuși, totuși, s-o întrebe. N-avea ce căuta pe acolo, serviciul e în direcția opusă!
- Nu știu și nu mă interesează! Sunt cu ea la spital! Mișcă-ți fundul încoace!
Ar fi vrut s-o întrebe mai multe, dar nu reușise. Se îmbrăcă la repezeală și sări în mașină. Băgă în marche arriere, dând să iasă din parcare în stradă, fără să se asigure. Ca făcut, chiar atunci apăruse o mașină, care-l lovise în plin. Se trezise câteva minute mai târziu la spital, imobilizat într-o masă sticloasă de ghips, respirând printr-un dispozitiv cu tuburi și fiind ținut sub observație de mai multe persoane în halate albe, printre care o zărise și pe Cristina.

- Ți-am zis să-ți miști fundul, nu Roverul! îl tachină ea încruntată. Nu-mi ajungea unul, acum am doi!

- Ce face Alberta? gâjâi el din spatele măștii.

- E alături. Te ducem acum la ea!

Doi brancardieri mătăhăloși îl transferară cu ușurință din pat într-o targă mobilă și urmară indicațiile Cristinei. Alberta era învelită în ghips din creștet până în vârful degetelor.
- Puteai să fii și tu mai atent! îi reproșă ea abia perceptibil.

- Am intrat în panică când am aflat, se justifică el un pic iritat. Dar tu ce căutai în zona aceea?

- Mă sunase Paul să-l iau, că nu-i pornea mașina!

- Te sună cam des Paul ăsta!

- Normal. E șeful meu, pardon, era!

Bogdan făcu ochii mari.

- Cum adică era?

- În timpul impactului a ieșit prin geam și a murit pe loc!

- A dat cineva peste voi?

- Nu, a fost exact invers. Noi am lovit o mașină care venea din contrasens!
Bărbatul își încleștă mâinile de marginile tărgii.

- Tu îmi ascunzi ceva! Cum naiba să iei stânga de volan pe drumul drept?
- A vrut să mă sărute, recunoscu femeia și mai slab, iar eu m-am ferit și am scăpat mașina de sub control!

- Eu cred că vă sărutați în draci sau cine mai știe ce făceați! Ai frânat?

- Nu-mi mai aduc aminte nimic!

- Îți dai seama că aș putea înainta divorț? schimbă el registrul, încercând să fie mai dur decât îi permitea situația.

- Acum în niciun caz! chicoti ea din spatele bandajelor. Mai vorbim noi peste vreo trei luni!

Cristina, care asistase la discuție, se amestecă în vorbă.

- Voi sunteți sfărâmați și vă purtați ca niște copii! Alberta a recunoscut, ce mai vrei, frate?

Bogdan făcu un gest nervos din mâini și gemu de durere.

- Nu e prima dată când pleacă la serviciu cu patru ore înainte! Să nu zici că sunt gelos, fiindcă mă apucă toți dracii!! Toate curvele spun despre bărbații lor că sunt geloși, iar lumea acceptă prostia asta!

Bogdan ieșise după două luni din spital, timp în care nu mai schimbase un cuvânt cu Alberta. Era hotărât să pună capăt relației și rugase un prieten să facă discret unele investigații. Așa aflase că soția sa ducea o viață dublă, lucru știut de toți la serviciu, fiind nedespărțită de Paul. Se zvonea că intenționa să divorțeze cât mai repede de dânsul și să mărite cu amantul. Accidentul îi cam stricase planurile, ce-i drept, trebuind să rămână cumva cu el, eventual să-i facă un copil, ceva care să-i abată gândurile de la acel episod neplăcut, deși era foarte greu. Și chiar era! Bogdan vorbise deja cu un avocat și îl împuternicise să înceapă acțiunea de separare amiabilă, urmând să-l anunțe când ieșea din spital. Existența unui contract prenupțial, încheiat înaintea căsătoriei, simplifica mult lucrurile, în folosul său, de bună seamă! În privința economiilor, nu exista nicio problemă: fiecare avea cardul lui personal, cu sume aproximativ egale. Dintre ei doi, Alberta avea cel mai mult de pierdut, iar lucru acesta acoperea oarecum nevoia lui de răzbunare. Și-o făcuse cu mâna ei!

Era într-o duminică dimineața. Telefonul sună ca și atunci, la șapte fix. La telefon era tot Cristina.

- Acum ce mai e? întrebă el, recunoscând-o.

- Știi că Alberta trebuia să intre azi în operație! Din nefericire, n-a supraviețuit!