Absenţa nu-mi încape-n zile

[Nicolae Vălăreanu Sârbu]

Cum vin fantomele întunericului în preajma singurătăţii
cu trupuri subţiri de balerine în dans prin aer
şi cum se rosteşte tăcerea pe la colţuri
nimeni nu spune, îşi înghite cuvintele.

Un lătrat îndepărtat de câine
cu ecoul trimis unul din altul până aici
tulbură un orologiu ruginit
în care timpul nu se mai măsoară prin balans
şi clipele se sparg lovite de câte o rază de stea.

Absenţa nu-mi încape-n zile,
sunetele-mi stau chircite în gât
fără să sară pragul în vorbe ce se aud.
În odaia mea nu mai sunt fantome
sunt fluturii nopţii pe lampă
aşteaptă lumina
şi pentru ei m-am hotărât s-o aprind.

Am văzut icoana de lemn cu ochii Maicii în lacrimi
m-am speriat,
mi-am dus mâna la ochi
aveau lacrimi amare.