Octombrie, luna buclucaşă a toamnei în care vremea bună se joacă de-a v-aţi ascunselea cu vremea rea, ajunsese pe la jumătatea ei. În timp ce la televizor se anunţau noutăţile despre desfăşurarea sărbătorii Sfânta Paraschiva, toamna intrase pe străzi şi pe câmpii, condusă de vântul care vâjâia din toate părţile şi-nţepa hăinele oamenilor, ce se grăbeau fiecare pe…

O mare parte din existența omului, indiferent de condiția și poziția acestuia, se consumă în stradă, care este singura punte de legătură cu lumea. Viața mea, de pildă, depinde de toate conexiunile mele cu lumea exterioară, precum mersul la servici, la teatru, la supermarket sau mai știu eu unde, și de existența unui drum. Fără drumuri nu se poate vorbi despre viață. Fiecare acțiune de-a nostră poartă amprenta unui drum, arareori se întâmplă ca lucrurile să decurgă altfel. Nu m-am gândit până…

cu ochiul stâng arunc o privire rebelă

printr-o lentilă,

așez o felie de pământ pe lamelă

și-ascult,

privirea se zbate, devine febrilă,

cumva nu-nțelege și nu poate concepe mai mult.

țărâna amorfă arată ca un fagure într-un stup

cu mii de romburi și mii de striații,

percep peste tot mișcări de-a valma și-n grup

și aud, mai ales, respirații.



adaug o picătură de sânge pe lamă subțire,

mai pun și-un bob de…

Nu-mi da lacrima amară, 

Zâmbet dă-mi pe buze dulce, 

Nu vreau Dragostea să moară,

Cu ea viața... tot se duce.

Dă-mi un răsărit de soare, 

Dă-mi un zbor de rândunele, 

Inima cumplit mă doare; 

Dorul a zburat cu ele... 

Vreau în suflet Primăvară, 

Iar în inimă... căldură, 

Viața...…

Deschizând ochii la primul cântat al cocoşilor, bărbatul observă o femeie alături de dânsul, în pat, pe care n-o mai văzuse sau cunoscuse vreodată. Dormea cu faţa în jos, dezvelită, pe braţul lui stâng. Era atât de delicată şi de fragilă încât i se vedeau venele albăstrui de sub epiderma transparentă, alb strălucitoare, cu reflexe de porţelan. Avea părul violet, tuns scurt, băieţeşte, şi gâtul subţire, alungit nefiresc, ca de lebădă. Cum şedea întinsă pe burtă, cu picioarele uşor depărtate…

mă întorsesem atunci la mijloc de Martie

Babele își scuturau cojoacele de zăpadă

tu înălbeai cerul cu cearșafuri

bunica

mai încolo

învârtea într-o cratiță norii

cineva tăiase mărul din dreptul ferestrei

furase și cele câteva mere de aur

rămăsese doar un ciot în mijlocul curții

(precum un scaun stigher la o masa înmărmurită a tăcerii!)

de care…

 Nu știu de ce, dar invitația la prezentarea de carte a Editurii Arca mi s-a părut cumva neprotocolară, ca să nu zic insolentă, întrucât gazdele (cunoștințe mai vechi!) îmi lăsaseră neîngrădită libertatea de a veni (ceea ce mi s-a părut ofensator, dacă tot s-au gândit să mă invite!), adăugând că erau dispuși să înțeleagă și dacă aș decide altfel (ceva de genul „nu vom muri noi din cauza asta!”). Inițial am vrut să le-o trimit înapoi, dar m-am gândit că ar…

nu știu cum e să descifrezi matematica aceasta secretă

a sunetelor

cum e să-ți potrivești pașii după intensitatea lor

Ea însă părea să înțeleagă fiecare vibrație tăcută

a Universului

a coardelor sale nevăzute

îmbibate în sunete

descria cu fiecare braț

evantaie albe-turcoaz de lumină

printr-un spațiu fluid

nesfârșit

întins ca o spumă cuantică

își lăsa pleoapele de culoarea mentei

peste verdele cenușiu al irisilor

ajungea…

În somn se ridică visele în picioare

de pe un rest de realitate apus

într-un azimut de minte ascuns

care arată alte drumuri

dorite sau nebănuite.

După aceea fac plecăciune în faţa

măritului somn ce…

Dragoş Fluieraş fusese ridicat de acasă cu noaptea în cap de o patrulă a Poliţiei rutiere. Nu i se explicase motivul acelei reţineri intempestive, nici necesitatea umilitoare de a i se pune cătuşele. Locuind la ultimul etaj al unei clădiri din strada Crizantemelor, care nu avea lift, omul trebuise să îndure privirile piezişe ale vecinilor, apoi pe cele ale trecătorilor, opriţi în număr mare în staţia de autobuz. Unul din cei doi poliţişti, un tip înalt şi ciolănos, cu mâinile ca nişte…

 scrisoarea n-avea trecut numele expeditorului

apărea doar numele destinatarului

scris cu pixul

”către Dumnezeu”

fără adresă

trecuse prin toate oficiile poștale ale lumii

și se-ntorsese de unde plecase

cu mențiunea „retur”

dirigintele Poștei hotărî să deschidă scrisoarea

sperând să găsească un nume

un indiciu

dar plicul era…

doar cuvântul să-ţi las

în timp vorbitor

de învăţătură

să simţi cum se nasc

munţii şi câmpiile

şi-n limba lor

cântecul

să le spun pe nume

în adieri de vânt

pe un sărut…

Românul este un personaj tragic, prin excelență, așteptându-se la ce-i mai rău de la viață (chiar și atunci când n-are motive s-o facă!), fără să ducă lipsă de unele defecte specifice omului, în general, cum ar fi invidia, ura, gelozia, dușmănia, cearta ori cârteala, ca să ne oprim deocamdată la aceasta, fiindcă are legătură cu Grigore Cremene, un bibliotecar de comună, a cărei existență decurgea monoton, cum se întâmplă la țară, de aproape două decenii. Venise în Ciomăgești ca învățător,…

Nu te văd altfel decât în culorile albe

ale dimineții

în tempera zorilor

ești undeva

pe această pânză imensă a zilei

printre nuanțele de galben apos

amestecate cu roșu

într-o acuarelă umedă

neterminată

uneori te pictez numai în alb și negru

abstract

îți iau albastru din ochi

rimelul

rujul

fondul…

În cuvintele mele literele cântă

simfonia înălţătoare a sufletului,

dragostea din încreţirea frunţii

cu bucuria dusă-n surâs

învăluie inima.



Câte o umbră în calea luminii

îi întregeşte binefacerea,

să nu fie decât odihnă

trupului…

sunt zile când ard mocnit, fără fum,

ca o țigară uitată alături, pe masă

şi zile când mă adun din frunze şi

resturi de scrum – şi-mi umblu prin cuget

aşa cum umblu prin casă



sunt zile când ochii dinăuntru mă dor

iar spaima pe iris se-aşază ca o pânză

de gheaţă – sunt zile când simt moartea

rece în fiecare por – şi zile când uit totul

sufocat de excesul de viaţă



sunt zile când ard mocnit, efemer,

aşa cum arde focu-n bătrâna…

Plecase imediat după terminarea programului de lucru preocupat să ajungă în timp util (asta însemnând să aibă timp să-și bea și cafeaua!) la vernisajul expoziției de pictură „Poeme autumnale” a pictorului Dragoș Berindei, un artist foarte bine primit de critică, dar și un vechi prieten de familie. Parcurse distanța până acolo la bordul Roverului său, de care arareori se despărțea. Foaierul teatrului „Aladin” era gol, cu excepția unor femei…