îmi conduc viața ca pe un vehicul

bag mereu în viteză la ieșirea din curbe

scot din viteză înaintea curbelor

(viața-i un drum cu multe curbe periculoase!)

trebuie să schimbi întruna vitezele

să frânezi

să-ți arunci un ochi în oglinda retrovizoare

altu-n parbriz

mereu rămân lucruri în urmă

înainte apar mereu alte lucruri

totu-i fluid și dinamic

nu se schimbă însă nimic

Romeo și Julieta rămân invariabil numitorul comun

în jocul…

mi-au rămas de la tine doar un șir de sunete

moi

ca niște vișine putrede

nu mi te amintesc altfel decât ca o formă nedefinită

ca pe un robot de bucătărie

frământând aluatul pufos al cuvintelor

în găocile ochilor mei împietriți

nu-ți era prea clar ce era cu Spinoza

( lipsiseși de la cursul acesta! )

îți plăcea Coelho

fiindcă scria porcos

Cărtărescu

Șeherezada și cele o mie și una de nopți

terminate în Bosfor

sultanul…

Nu știu de ce cred că ziua de azi se va încheia prost

că fiecare zi de acum înainte va fi un dezastru

nici n-am apucat să dau binețe femeii

care-mi împrăștie noaptea

și care mi strecoară în pat zorile

am ochii goi

uscați de lumină

parcă aș fi pe pilot automat

în mijlocul unui trafic antigravitațional

mi-am lipit pe față același zâmbet căznit

rămas de la ultimul Halloween

fără niciun motiv plauzibil

de ce naiba aș vrea să știu…

Palatul prințesei seamănă constructiv cu Château noir, diferă numai culoarea pietrei, care este albă. Suntem așteptați de un majordom cu aceeași ținută țeapănă ca și a lui David. După politețurile de rigoare mă invită înăuntru. Prințesa, o femeie de vreo treizeci de ani, blondă, cu ochii verzi, stă răsturnată provocător într-un fotoliu somtuos, picior peste picior. Poartă o rochie neagră, destul de scurtă, fiindcă îi observ linia perfectă a coapsei da capo al fine.

- Vă mulțumesc…

m-am trezit încă o dată din moarte

din somn

noaptea e ca un fel de Golgotă la capătul zilei

murim în fiecare noapte câte puțin

ne tragem sufletele ostenite lângă inimi

o zi întodeauna e prea mult chiar și pentru un suflet

nu ne mai ajunge timpul pentru câte avem de făcut

nu  mai avem răgaz să fim tandri

să ne privim în ochi

ne iubim instictiv ca…

 Sala de mese este cu adevărat impresionantă. Ferestrele din cele patru părți ale încăperii, acoperite de perdele portocalii, curg până aproape la nivelul pardoselii, creând o admosferă caldă, familială. Masa, întinsă dintr-un capăt în altul, acoperită cu o față de masă albă, brodată, geme sub greutatea porțelanurilor, tacâmurilor din argint, paharelor de cristal, vazelor orientale, pline cu flori, deși iau masa singur. David Carter își arată experiența de fost majordon,…

 într-o zi te redescoperi

în aceeași zvâcnire irațională... de pleoapă

restrâns dramatic  în timp

comprimat

redus la un cadru pe o peliculă fotosensibilă

cu milioane de cadre

un negativ care se autodevelopează în cea mai obscură cameră

a minții

a Eului

despre care nu știu mare lucru

dar care răbufnește adesea de unde nu…

Nu ştiu ce mi-a venit azi-dimineaţă să mă gândesc la viaţa mea mai mult ca de obicei. La evenimente importante sau nu, care m-au marcat într-un fel sau altul şi m-au transformat în omul care sunt în prezent, şi probabil voi fi în viitor, cine ştie? Şi ciudat, mi-aş fi dorit din tot sufletul să am cui să mă destăinuiesc, dar am fost toată ziua singur. Na bine, în…

 Din Mercedesul E-Class Cabrio, oprit la capătul piațetei, coboară Voquin, îmbrăcat într-un costum elegant Armani, blemarin, și-mi face semne cu mâna. Ne îmbrățișăm prietenește sub privirile curioase ale lui Coulbert, care abia așteaptă să fie prezentat.

   - Încântat! se formalizează el repede. De ce am senzația că v-am mai văzut undeva?

 - Poate mă asociați cu altcineva, fandează Voquin,…

 toți suntem vinovați

aprioric

mai întâi în fața lui Dumnezeu

fiindcă ne-am născut din fructul păcatului

apoi în fața Codruței Kovesi

Înaltei Curți

nimic nu-i mai condamnabil decât faptul de-a fi

toți mințim despre trecerea noastră prin viață

dăm șpagă

constituim grupuri infracționale

cârtim

ne batem copii

nevestele

cumpărăm…

Iubirea nu se lasă dusă de nas prea departe,

se trezeşte-n capul mesei, dar nu stă prea mult,

nu vindecă de minciună, dar nici adevărul nu-l spune,

oferă tot ce-i ceri şi apoi nu iartă,

varsă mierea o risipeşte şi…