SATUL MEU

              Satul meu, e amintirea  mamei,

              Năframa împănată legată înapoi,

              Caru-ncărcat, mânat în pragul toamnei,

              De tatăl meu, păşind pe lângă boi.

              Şi ce miros era în sat atunci,

              Plutea din vii aroma a-busuioacă,

              Cântau ţărăncile tăind  tuleii-n lunci

              Şi glumele…

Tăcerea mea,

nu seamănă cu niciuna din tăcerile lumii!

Ea cântă din pana gândului

şi din fluierul osului, ca o Privighetoare.

Cunoaşte durerea inimii mele,

adevărul şi truda drumului.

Creşte triumfală îmbrăţişându-mi moartea dură,

încălzită de soarele destinat păcatului: cel fără de voie…



Ca orice forţă uzată,

mă-ndeamnă să mă-ntorc fără nici-o vină,

în pleava rătăcitelor palme…

Nelegiuita! Se hrăneşte cu…

Printre maluri oarbe

potolindu-mi setea,

topit de sărutul biciuit de vise…

infinit e drumul, Vameşul mi-e ghid

şi tu nu mă crezi

cât pământul doare.



Înconjoară luna,

planetar zadarnic…

purpură în seva sclaviei extreme.

Mut actor, prin axul ornicului –lemn,

nisipuri adun în arcada vremii.



Încă o speranţă…

vreme de-o visare,

tot fosnesc mătăsuri

pe-nclestata-mi gură.

Albatros

prin…

Poetului Emilian Marcu

Nu eşti decât un plâns vergin de gând,

prin stări onirice trecând, rănit şi ud.

Din pântece întors în verde crud,

liman sărat, la celălalt capăt de prund.



Înaltă planetară pe şinele bolnave…

aleasă liturghie plânsă la zidul morţii.

O ultimă scurtare a viselor concave……

Nirvană-n toiag de vechi profeţii,

la ultimă oră strabat somnul pleoapei,

lunecând pustiită prin văilei apei,

paşii-mi ating greoi, clipe vii.



E carnea mea, ruptă din bocetul sferic,

cenuşa vâslită precum efemerul.

În sângele-mi cald, locuieşte misterul

ce naşte alt sânge şi străluce feeric.



Cu trecere-n azi şi-n grabă spre mâine,

prin unda neclară, copilă şi-acum:

palidă, oarbă şi frântă de drum,

sunt…

M-am hotărât să fiu mireasă, azi...

Dar o mireasă văduvă de sine

Şi cu mirosul dulce-al falnicilor brazi,

Îmbălsămat-am sânii de ruşine.



M-am hotărât să fiu mireasa. Cui?

Când sufletu-mi în negru e'mbrăcat?

Şi-am devenit mireasa nimănui,

În ziua-n care eu m-am măritat.



La nunta mea veniră mulţi nuntaşi,

Chiar şi o doamnă-n negru îmbrăcată

Nu cunoşteam nici cine erau naşi,

Dar văduva, de azi emăritată.…

Era prea greu să-i ghicesc gândurile atât de bine ascunse.

Mi-l închipuiam ca fiind un “Don Quijotte”, venit să mă iubească.

Norocul meu prea mic şi ochii lui de vină, din clipa în care,

îmi mirosea trupui a miez de pâine aburindă.

Inertă visare…tragică imaginea suferindă,

ca nimicul pictat în atingerea udelor îmbrăţisări.

Eternul plin,…acelaşi gol, începu să-mi sărute coapsele,

ca şi cum m-ar fi atins prima oară,

lăsând cel puţin…

Fierbântă locul plângerii de jale,

pune-mă-n ape, de asta-ţi este vrerea.

Ţine-mă aproape de rugul urmei tale,

şi-ngroapă-mă sub muntele din vale.

Nu pot să fug, salvează-mi tu căderea!



Oblon stelar mă-nchide-n a ta vină…

nu pot să fug din lagărul visării.

Penumbra ramelor boltite de lumină,

tăiş prin cadrul larg, ca fulgerul îmi sună.

Nu pot să trec prin haosul trădării!



Tăcut mister mi-apasă greu în stare…

Tot mai adun scântei din vreme-n vreme,

din focul stins al celui vechi îndemn...

Sub zări o stare tristă groaznic geme,

răsună-n nopţi fragile de blestem.



Dorinţi, în rit de muguri ne adună

pe urmele lăsate-n bronzul viu,

şi-amar topiţi de sete până-n humă

mai dezgolim un cer pentru pustiu.



Ne prindem în tăceri ca depărtarea,

când plânsul a uitat să ne mai doară.

Nisipul din clepsidră arde zarea...…

Plânge aurora înspinată,

cu lacrimi uriaşe de foc…

Sub coama Leului trudit,

sicriul bobului de mac…

sclavul supus zicerii:

Eşti prea mic,

pentru-a simţi moartea spicului de grâu!



Încă mai port leşul mortului sub ceafă

şi văd ca prin ceaţă deasă mulţimea,

aşteptându-mi cealaltă moarte…

ultima noapte.



Plânge aurora înspinată!

Apoi, secetă…

Schimbarea la faţă...

întruparea clipelor de zăpadă,…

Dospită-n litere vii,

clare şi tăinuite sub tichie de suflet,

ca orice limbă tăiată…

hidos labirint al zărilor sparte.



Aproape am fost…

suspin…arcadă viscolită.

În lutul frământat de timp,

în scârţâitul orelor,

la potolirea poftelor lumeşti,

liberă sunt. Vezi?...



Mă simt mistuită de noapte

ca o ruină albă,

în care se adăpostesc şi tac

de-atâta roşu, macii.

O lacrima din ochiul lui Venus,…

Ruptă-i trudita cununie,

la umbra gândului mă lasă.

Pe deal de sare o pustie

îmbracă chipu-mi de mireasă.



Ciudate amintiri mă-nchid

în groaza rănilor din cruce,

spre nicăieri tăceri întind,

mi-e somnul greu si lutul frige.



Cad în cascade frigiri… iar,

cu zgomote de brumi aprinse.

Pe mine cade negrul voal,

de aburi focurile-s stinse.



Spre casa visului e-un gol;

între o stea şi-o stare oarbă,

în sine tras ,…

Această întâmplare, nu îmi este îndeajuns

cât sa-mi înghit vorbele.

Orice învins poartă o pată de culoare,

în raza căreia îşi poate imagina,

că ar fi putut ajunge învingător.

Cu gândul asuprit de o eternă dezlegare la zbor,

timpul, nu mi-a otrăvit misterioasa făptură,

ci doar plăcerea infinită de-a ne asemăna.

Nici în ruptul capului, nu rămâi acelaşi,

pentru o viaţă.

Ieri abia născut, azi flămând şi mâine liber…

Uşor,…

E TOTUL SIMPLU-N FIRE

E totul simplu-n fire

şi-n mine simplu e -

sunt vamă de iubire

cum firea-ntreagă e

Iubirea ca o haină

prea lin mă înfăşoară –

port universu-n sânge

cum muzica-n vioară

Port universu-n vine

şi-n frunte licărind -

lumina treaz mă ţine

fără s-o mai aprind

Lumina asta trează

iubire e de veacuri

şi sufletu-mi aşează

în…

                        MESTECENII

        Mestecenii îmbâtrânesc în mine

        Mi-e trupu-n coaja lor albit,

        Ca nişte lumânări nearse pe coline,

        Ne spunem rugăciunea  potolit.

        Au fost tineri, verzi precum câmpia

        Şi-au albit apoi crescând în timp,

        Ascunzând în crengi melancolia

        Despletirii frunzei peste…