Toate videoclipurile etichetate Ben_Todica (Cenaclul "Sunetul muzicii") - Cenaclul "Sunetul muzicii"

Locul ramas lipsa, Irina Lucia Mihalca, citeste Ben Todica

2016-09-19T14:52:21.677Z

Lumea eşti tu, priveşte-mă!

Sfidând logica, suntem mereu pe undeva,
unde ne simţim dacă nu căutăm?
Să eliberăm visele şi barierele lor,
să deschidem ferestrele inimii,
să deblocăm cuferele emoţiilor
şi sertarele trăirilor demult închise!

Simţeai că sunt ca tine,
în adâncuri, de la început vibra,
dorinţa ascunsă de regăsire,
renaşterea din cenuşă,
ridicare spre ceruri,
aripile ţi-erau ascunse în tine,
erai acel spirit călător în tot şi-n toate,
nu-ţi găseai locul undeva anume,
te trăgeam izbitor înspre mine,
de aceea şi zbaterea de la început,
îţi lipsea prezenţa celei care
simte sau te simte.

Continuă să mergi înspre tine,
suntem una cu toţii,
doar rezonanţa ne ţine
la distanţe de ani-lumină,
contopirea realităţilor,
acea beatitudine,
nebunia simţurilor,
aşezarea în locul facerii,
adâncirea în esenţa noastră!

Ce înseamnă să fiu iubită?
Începi să mă cuprinzi tot mai mult,
pătrund cu tine în mine,
vreau să te aşez
acolo, înlăuntrul meu,
aşa mă definesc,
simţind tot ce-am simţit,
altfel totul e deşertăciune,
o goană după vânt,
vrei să mă absorbi toată în tine,
prin orice formă şi gând,
manifestare pură, divinul întrupat.

Mă întrebi cum e sufletul meu acum,
ce simt, ce este acolo,
vrei să mă descoperi aşa cum sunt,
undeva începi să mă simţi altfel.
Te iau de mână şi-ţi arăt imaginile,
întrepătrunderile şi curgerea lor,
parcă rupte din poveste.

Împreună am făcut paşi mulţi, frumoşi,
dar, mai ales, importanţi,
ai spune că nu ne-am întâlnit
până acum deloc, am încercat doar
să ne-atingem inima,
am pornit, căutându-ne,
să ne scriem, prin priviri,
călătoria sufletului.
Ai curajul de a fi tu, aşa cum eşti,
acolo unde vrei sa ajungi!

Ne-am oglindit fără bariere,
pas cu pas, treaptă de treaptă,
am dorit şi atras,
spre înţelegere, totul.
De ce mă iubeşti?
Caută, vei găsi răspunsul,
nimeni nu poate privi în locul tău!
Lasă inima să te ghideze,
nu te lupta cu focul,
iubindu-te, descoperim
partea din noi semănată în lume.

Lumea eşti tu, priveşte-mă!

Lumea esti tu, priveste-ma! Irina Lucia Mihalca, citeste Ben Todica

2016-09-19T14:51:06.200Z

O flacara ascunsa in noi, Irina Lucia Mihalca, muzica Arvo Part, montaj de Ben Todica

2016-09-19T14:49:15.698Z

O flacără ascunsă în noi

Cândva, pe un pod, am privit amândoi
cursul râului şi norii care treceau,
inocenţa magică la ceas de seară.
Prin patina timpului,
furtuna de culoare a pictat în noi.
Chiar dacă a zburat privighetoarea,
trilurile ei ne-au rămas impregnate-n vise,
chiar dacă samuraii vântului
vor veni să risipească petalele adunate,
vom rămâne cu tot ce-am simţit şi trăit.

În articulaţia luminii, prin apa divină
revărsată asupra noastră,
absorbim manganul cuvintelor.
Un botez al sufletului! Toţi purtăm marea
în adâncuri. Tu, gânditorul meu, ce porţi?
- O expresie a spiritului, poate nu cea mai dorită!
Împletirea ei ţine de imaginaţie, spre înţelegere
am atras totul - o energie blândă, necesară - ,
în cristalul oglinzii ne-am regăsit,
ne-am atins multe puncte,
un abandon în bucuria unui sărut etern.

Priveşte cu lumină viaţa şi clipele primite în dar,
am pornit prin vieţile noastre în căutarea veşniciei,
o flacără ascunsă în noi,
un salt dincolo de moarte, devenind Unul.
De ce ţi-e frică, de tine, de tot ce simţi,
de imaginea ta reflectată în mine?
- Doar de lipsa lui Dumnezeu!
Dumnezeu e în noi!
Alungă-ţi întunericul gândurilor,
vei păşi în lumina libertăţii tale!

Prin tine aduc, la lumină, adâncul din mine,
din interiorul tău îmi picuri acele clipe,
marea eşti tu, marea sunt eu,
o unică respiraţie, nelinişte, mister,
dilatarea secundei prezente,
necuprins, exaltare, melancolie,
vibraţie, risipiri în petale... în cercuri, sufletul
a reverberat emoţie pură,
acea mare a sufletului întregit
care a ascultat cântecul Luminii şi-al Vieţii,
lăsând loc mugurilor din primăverile ce vor veni!
- Dacă nu-ţi tulbură
nimeni apele, corabia nu se mai clatină!

Note ramase in partitura de Irina Lucia Mihalca, citeste Ben Todica

2016-09-17T20:40:40.694Z

Note rămase-n partitură

Alâcâsişhi tini calea...
ama apa tutu aclo agiundzi
( poem regăsit )
În palmă păstrez nufărul
- efigie cândva dăruită -
ce-şi deschide, rând pe rând, petalele
- lumina iubirii, flacăra şi taina ei!

Să te gândeşti la mine, de nu voi veni
vei primi un mesaj din alt univers!
Sunt în inima ta! Mărgăritare,
boabe de rouă îmi picură verde-şuvoi.

Flori albastre vor creşte din lacrimile tale,
Pe-o rază-n zori tristeţea ţi-o agaţă!

Ai schimbat tu cursul... dar apa
tot acolo ajunge.
Amândoi, deodată, înlăturăm barajele,
M-am cam îndrăgostit de tine – iată
secunda de sinceritate! Cred c-am atins
locul acela ce lipseşte din cercul tău.
M-ai răsfirat printre petale,
uşor mi-ai suflat adieri de gânduri, dulci emoţii.

Fugi, aici nu-i vremea destulă,
Este târziu, foarte târziu! Târziu peste tot!
Prin culoarul visului, viaţa trece prin moarte,
lumina prin durere, speranţa prin pustiu,
ca raza de soare ce sparge întunericul,
iar inimile noastre îşi vor trece,
una prin alta, bătăile şi-al lor destin.
Să revii să-ţi atingi steaua,
să-mi dai un semn, orice semn!

Da, în câmpul petalelor! Mă voi uita într-un punct,
vreau să găsesc întoarcerea, felia ta lipsă!
“Întoarce-te!”- te va chema ea,
Să nu rătăceşti pe acolo, nu e încă timpul.
Nu uita iubirea,
e tot ce contează în balada noastră!

Ce simţi, acum? Că îmi lipseşti mereu!
Suntem vii, suntem noi,
tu şi eu, aceeaşi vibraţie,
ţi-am auzit chemarea - “vino” -
lotusul ni s-a activat deschizându-se!

Ne continuăm drumul...
miroase-a muguri şi-a primăvară.

Simfonia picaturilor noastre de Irina Lucia Mihalca, citeste Ben Todica

2016-09-17T20:38:59.382Z

Simfonia picăturilor noastre

Ai intrat abrupt în poveste, simţi taina
şi pulsul ei care te dezarmează,
legi visele tale la inima mea,
le ţeşi prin ea şi-i binecuvântezi pacea.
O piatră arunci în liniştea apei, sunetul ei
te poate conduce undeva sau altundeva,
departe şi prea aproape, niciodată aici sau acolo,
pretutindeni şi nicăieri. Un ambitus de nepătruns!

Fugi şi rămâi, un cerc tonic al cvintelor,
mergi şi străbaţi amplitudinile lumilor,
mereu aşezat între ele, în permanentă mişcare,
te-arunci printre astre,
- o fugă cu totul tulburătoare -
adierile cerului plutesc între noi,
pierduţi în dezmierdări de cuvinte,
păşim ameţiţi de furtuna dorinţelor.
Secera lui Ceres ţi-a tăiat
întreg câmpul de spice ale temerilor.
Nu aveai unde, nu aveai cum să te-ascunzi,
de tine nu te poţi ascunde!

Te fascinează libertatea pătrunderii,
convenţia noastră ar fi una improbabilă,
parcă una şi-aceeaşi, chiar dacă
se schimbă la fiecare clipă,
- lumea din noi şi lumea din vis -
ştii doar că de undeva am plecat,
însă dacă ajungem,
cum şi pe unde, te-ntrebi.
Surprinzi stări neaşteptate, noi forme,
nefiltrate încă,
octave intime în claviatură.
Nu crezi că mai eşti sau dacă eşti,
şi-atunci nu mai ştii cine eşti,
ai rămas în cântecul meu,
identifici ritmul,
mă priveşti şi mori în fiecare clipă
la gândul depărtării.
Respiraţia ta şi-a mea împreună,
parte din această lume ameţitoare,
un paradis cantabil în acest tempo vivace!

Poţi auzi strigătul râului umflat
şi florile scuturate care gem
în briza şi umezeala pământului,
miresmele noastre ne-aruncă în viaţă,
acorduri noi construim
pe orice treaptă a întregii tonalităţi.

Pornim uşor în această simfonie,
fiecare coardă-i atinsă,
învăluiţi în arpegiul inimilor,
notă de notă, plonjăm în abis,
la marginea visului inspirăm flacăra
şi torţa ei arde lacrima melodiei
cu durerea inimii, dar sufletul
rămâne acolo,
dezvăluie armonios cuvântul rotund
al uitării de sine,
ne descoperă infinitul, dizolvându-ne.

Tumult, reacţii senzuale, clocotitoare instincte,
celule vii, acelaşi ritm, un abandon,
tăcere, eliberare, întregire, ochii spun totul.
Care dintre noi transpune aceste acorduri?